Muzeul Maramureșan, reprezentat în vizita de studiu ”Storytelling in Museums” din Islanda

Mirela Ana Barz reprezintă Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației la vizita de studiu ”Storytelling in Museums” care are loc în aceste zile în Islanda. Ca urmare a apelului lansat de Programul RO-Cultura. ”De ce Islanda? Islanda dispune de un număr semnificativ de muzee care oferă o înțelegere profundă a istoriei, artei și culturii sale distinctive. Aceste instituții muzeale pun un accent deosebit pe narațiune, integrând tehnologia contemporană cu poveștile tradiționale pentru a dezvolta o experiență de învățare captivantă și interactivă”, se explică în postarea Muzeului Maramureșan.

”Cu o populație de 390.000 locuitori, Islanda găzduiește un număr de 266 de muzee, publice și private, de artă sau dedicate fenomenelor naturale. Toate aceste muzee spun o poveste aparte, contribuind astfel la creșterea audienției și implicit, a numărului de vizitatori”, se arată pe site-ul RO-Cultura.

”Storytelling in Museums” este o inițiativă bilaterală implementată de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de Operator al Programului RO-CULTURA, finanțată cu sprijinul Granturilor SEE 2014-2021 prin Fondul Național Bilateral, gestionat de Punctul Național de Contact din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

CITEȘTE ȘI:
Două muzee din Maramureș, implicate în expoziția itinerantă ”Tehnici tradiționale de realizare a scoarțelor”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.