În Danemarca a avut loc „Aalborg Mineral Show”. La acest eveniment prestigios, ca urmare a invitației adresate de organizatori, a fost prezentă o delegație a Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare. Formată din Ioan Denuț – director și Ioan Liviu Bereș – muzeograf.
Despre Maramureș și colecțiile Muzeului de Mineralogie
Muzeul maramureșean a avut un stand de prezentare. Au fost expuse pliante, broșuri, fotografii. S-au realizat și prezentări video. Au fost purtate discuții cu publicul vizitator și cu ceilalți expozanți. Li s-au prezentat ”valorile patrimoniului natural și cultural (material și imaterial) al Maramureșului și unicitatea și importanța patrimoniului Muzeului Județean de Mineralogie «Victor Gorduza» Baia Mare”, se arată pe site-ul instituției.
Standul băimărenilor a fost vizitat mai ales de danezi. Dar au poposit în preajma lui și români stabiliți în Danemarca. Vizitatorii au fost impresionați de ”potențialul județului Maramureș și în special de colecțiile muzeului, exprimându-și interesul și dorința de a le vizita în viitor. Județul Maramureș a fost apreciat ca și destinație turistică, datorită culturii diferite și intrigante, dar și datorită cadrului natural deosebit și a diversității geologice”, precizează reprezentanții muzeului.
O expoziție itinerantă în Danemarca și o expoziție despre dinozauri în Baia Mare
Profitând de prezența în Danemarca, reprezentanții Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare s-au întâlnit cu cu reprezentați ai Aalborg Historical Museum și Aalborg Kongres & Kultur Center. În vederea unor colaborări viitoare, ”ce sperăm a se concretiza în organizarea unei expoziții temporare itinerante în acesată țară, în care muzeul nostru nu a fost prezent expozițional”, menționează sursa citată. De asemenea, s-au creat premizele inițierii unei colaborări cu naturalistul Niels Milan Pedersen. Pentru organizarea în Baia Mare a unei expoziții despre dinozauri.
Un prim rezultat concret: un grup de danezi, pasionați de minerale, natură și tradiții, și-a anunțat prezența în Maramureș pentru sfârșitul acestei luni.
Mai multe imagini de la „Aalborg Mineral Show”, aici.
Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Muzeul Județean de Mineralogie, vizitat de o echipă a televiziunii naționale din Danemarca