Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare organizează în perioada 04 iulie – 1 noiembrie 2024, expoziția de pictură „Rewriting humanity”, cu lucrări selectate din creația artistei Herțeg Elena-Alina.

Expoziția „Rewriting humanity” este un eveniment debut – prima expoziție personală a artistei în localitatea natală, reunind cu această ocazie, pe simezele muzeului, atât pasiunea sa pentru pictură, cât și fascinația pentru procesele naturale și structurile organice, după o lungă și asiduă explorare a conexiunilor complexe și variate dintre cele două regnuri – mineral și uman. Pornind de la formele, proprietățile enigmatice și calitățile misterioase ale mineralelor, a căror putere transcende granițele timpului și spațiului, lucrările ne oferă o perspectivă unică asupra proceselor morfogenetice, altfel nevăzute, delicate, care se găsesc în procesele naturale, cum ar fi formarea cristalelor și modul de structurare moleculară a ADN-ului uman.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 4 iulie 2024, de la ora 17:00, la Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, Bulevardul Traian, nr. 8. La deschiderea expoziției vor lua cuvântul: conf. univ. dr. ing. Ioan Denuț, directorul Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare și conf. univ. dr. Greti Adriene Papiu, curatorul expoziției.

Herțeg Elena-Alina este absolventă a Colegiului de Arte Baia Mare (promoția 2013) și a programului de studii de licență Arte Plastice – Pictură (promoția 2018), iar în prezent masterandă a programului Pictură – concept și imagine, în cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 4 iulie – 1 noiembrie 2024.

Sursa text și imagine: Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.