Peste 300 de lucrări au trimis copiii pentru expoziția virtuală ”Datini și obiceiuri de Crăciun” organizată de Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.

La început de decembrie, cei de la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș veneau cu provocarea pentru cei mici: să creeze povești de Crăciun prin culoare și cuvânt.

Poveștile copiilor (fie ele nou-nouțe, fie auzite de la părinți și bunici) erau așteptate la muzeu până în 22 decembrie, urmând apoi a forma o inedită expoziție virtuală. ”Dacă anul acesta așa au fost vremurile și nu v-am putut primi la atelierele de iarnă, la noi la muzeu…”, spun cu regret cei de la muzeu.

Copiii au luat provocarea foarte în serios, așa că organizatorii s-au văzut nevoiți să mute termenul limită până în 26 decembrie. Picturi, desene, ornamente, creații literare au umplut de bucurie și culoare simezele virtuale de la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.

”Sunt peste 300 de lucrări, primite de la copii din toate Țările Maramureșului, dar și din alte județe, toate adunate în patru albume pe care le puteți admira pe îndelete când timpul vă permite”, anunță reprezentanții muzeului.

Toți cei care au contribuit la expoziția ”Datini și obiceiuri de Crăciun” primesc în dar o vizită gratuită la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș: ”Vă așteptăm pe la noi când timpurile vor fi mai bune!”

Albumele ”Datini și obiceiuri de Crăciun” pot fi descoperite aici.

Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.