În vremurile când idealurile însemnau valori pentru care merita să-ți dai viața, moștenirea însemna un obiectiv important în ecuația generală a vieții. Preocuparea fiecărui om era de a lăsa ceva urmașilor, ceva din eforturile făcute de el de-a lungul vieții. Oare ce idealuri mai animă astăzi omenirea? Câtă preocupare mai are omul modern pentru moștenire? Cât de tare ne scufundăm în egoism?

Testamente și testamente

Cronicarii Ureche și Neculce, iar mai târziu Cantemir au redactat, fiecare în felul său, testamentul lui Ștefan cel Mare. Cel mai cunoscut pare a fi cel a lui Delavrancea, datorită ecranizării trilogiei Apus de Soare: ”Țineți minte cuvintele lui Ștefan, care va fost baci până la adânci bătrânețe… că Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu e a voastră, ci a urmașilor voștri ș-a urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor”. În plan spiritual, o mostră testamentară o avem de la Ienache Văcărescu: ”Urmașilor mei Văcărești, / las vouă moștenire / creșterea limbei românești / ș-a patriei cinstire”! Exemplele pot continua…

Generațiile unite pot străbate drumul spre cer!

Coloana fără de sfârșit, numită și Sacrificiul infinit, este un omagiu adus eroilor care și-au dat viața în Primul Război Mondial. Coloana, Masa tăcerii, Poarta sărutului și Aleea scaunelor, toate au fost create de Brâncuși la rugămintea Arethiei Tătărescu, o mare doamnă a Gorjului. Coloana este o carte de identitate a românilor, prin care artistul a voit să ne arate legătura dintre generațiile neamului aflate pe drumul lor spre cer. Jumătatea de piesă așezată pe pământ leagă neamul de glia din care-și trage seva, de timpul de dincolo de istorie. Cealaltă jumătate, de sus, ne spune că sfârșitul nu-i pe pământ ci, dincolo, în Ceruri. Alături de simboluri, Brâncuși ne-a întocmit și un act de identitate a neamului, a legăturilor ancestrale cu fiecare generație care s-a perindat pe aceste meleaguri. Mesajul este aproape divin: numai generațiile unite pot străbate drumul de la pământ la cer! Uniți de la pământ înspre cer! – asta ne transmite marele artist.

Identitatea și identificarea cu neamul

Începând cu secolul XIX, sistemele educaționale din țările europene și-au propus formarea și cristalizarea conceptelor de identitate națională, a sentimentelor îndreptate către națiune. De aici vine naționalitatea, care se traduce prin apartenența unui popor la nație, la etnie. Identificarea cu nația arată similitudinea, coincidența, egalitatea sub toate aspectele a stărilor sau lucrurilor care privesc un popor cu generațiile sale. Într-un alt plan, se face trimitere la nevoia de păstrare a caracteristicilor nației pentru vremuri îndelungate. Păstrarea nu se poate înfăptui altminteri decât prin urmașii nației.

Precum suntem obișnuiți, cartea de identitate ne arată coincidența actului cu persoana. Așadar, Brâncuși a esențializat și identificat neamul cu generațiile sale pe care le-a așezat în succesiunea lor firească, unele peste altele și strâns unite în drumul lor spre eternitate. Fiecare generație lasă moștenire continuarea și desăvârșirea zestrei neamului. Lăsatul moștenirii a fost un proces cât o istorie! Până când generațiile aflate în plină activitate și în deplină putere de acum 30 de ani au început negarea până la anihilare a eforturilor făcute de strămoșii, moșii și părinții noștri, fără discernământ.

Oamenii zdraveni la minte nu doresc repetarea istoriei!

Cu ceva ani în urmă a început lupta de ștergere a moștenirii venite din cealaltă orânduire, et in plena non elegit (în totalitate, fără alegere). Aproape 50 de ani din existența neamului trebuiau anulați, radiați din istorie. Și bune sau rele au intrat dimpreună în malaxorul negării, anihilării și anulării. Se prea poate că aceia care au creat, construit sau făurit acele bunuri și lucruri au comis și greșeli, poate că nu au avut gusturile atât de rafinate pe măsura nărilor detractorilor de azi, dar cu siguranță prea de multe ori s-a sărit peste cal!
Pe la începutul procesului de democratizare, un prim ministru cu pulover cerea, nici mai mult, nici mai puțin decât dinamitarea Casei poporului. Dacă l-ar fi ascultat cineva oare unde s-ar mai lăfăi aleșii neamului?! Este adevărat că realizarea obiectivului a făcut multe jertfe, că poporul a suferit din cauza megalomaniei conducătorului. Nimeni nu poate nega asta! Dar se pare că așa ne este dat, să suferim mereu, mereu, de câte ceva. Și astăzi suferim de prostia și incompetența conducătorilor! Casa poporului a ajuns cel mai important obiectiv turistic din capitală: trebuia să ne spună alții că are valoare ca să pricepem!

Să spunem adevărul, dar așa cum a fost

Nu-i bine să punem gunoiul sub preș! Trebuie să le spunem generațiilor care vin din urmă că ”marile realizări” s-au făcut cu eforturi deosebite, cu privațiuni de toate felurile, cu foamete și întuneric, cu muncă forțată etc. Ideologia conducătorilor de atunci trebuie înfierată și nimeni zdravăn la cap nu dorește o astfel de orânduire. Dar eforturile nației nu trebuie minimalizate câtuși de puțin. Truda, munca și priceperea trebuie respectate! Acelora care neagă, la grămadă și fără noimă, trecutul le adresez o întrebare: în 30 de ani de muncă, care este averea acumulată de nația română pe care o lăsăm moștenire urmașilor? Ce zestre materială sau spirituală le rămâne copiilor și nepoților? Răspunsul îl primim de la Coșbuc: ”Ce urmă lasă şoimii-n zbor? Ce urmă, peştii-n apa lor?”

Ce zestre lăsăm urmașilor?

Întâi de toate lăsăm urmașilor un sistem de învățământ aproape nefuncțional, după parametrii calitativi din țările avansate. Avem un sistem de învățământ ferfeniță, capabil să producă analfabeți funcționali pe bandă rulantă și sclavi prefabricați care să satisfacă nevoile corporațiilor. Ce infrastructură s-a construit în 30 de ani, dacă nu avem o șosea rapidă care să unească provinciile românești? Ce industrii s-au construit cu capital autohton? Ce edificii culturale noi avem? Ce tip de morală socială ne caracterizează? Cât civism avem la purtător? Care sunt valorile morale care ne animă? Care ne sunt perspectivele? Lista poate merge mult mai departe, fără număr…

Dacă nu conștientizăm că educația și învățământul înseamnă sănătatea și securitatea națiunii, nu vom reuși să ridicăm mai mult de prima jumătate de piesă din Coloana fără de sfârșit! Ce zestre lăsăm urmașilor? Resurse secătuite, datorii crescute, speranțe zdrențuite, visuri deșarte! Care-i drumul care leagă generațiile? Drumul bejaniei!

Vasile BÎRLE

Sursă foto: debowscyfoto de la Pixabay.

CITEȘTE ȘI:
Conflictele dintre generații se aplanează cu toleranță
Scara valorilor morale (și multe alte scări)
Speranța, catalizatorul care a propulsat omenirea din peșteri în cosmos…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.