Cu baza largă și culmea ei domoală, se lăfăie la soare ca o primadonă rubicondă. Așa o văd aproape în fiecare zi de la balconului etajului 10. Privind la Mogoșa, fac socoteala și îmi dau seama că de vreo 25 de ani nu am mai pus piciorul pe vârful ei. Trebuia neapărat să reparăm această situație. Mi-am luat partenera și am pornit către Lacul Bodi, am parcat mașina și am luat-o agale la pas pe lângă lac iar apoi mai departe, pieptiș pe sub linia de telescaun. Urcuș abrupt, să te ții bine. La cota 1000 Șuior am servit bineînțeles o cafea, apoi am revenit pe traseu.
O doamnă la vârsta a doua ne întreabă dacă ne poate însoți. Așa va fi mai motivată să ajungă până sus, zice ea. Cu drag, zicem noi. Din vorbă în vorbă și cu mersul destins, parcurgem drumul către culme. ”Obișnuiam să merg la munte cu soțul meu, dar acum el este bolnav”, ne spune doamna. Observ că ochii i se umezesc ușor. ”Acuma merg singură din când în când”, continuă ea. ”Așa pot să-i arăt și lui poze și să-i povestesc cum a fost…”
În cele din urmă ajungem sus. Atmosfera, după atâta amar de timp, e la fel de familiară.
După ce mă „aclimatizez”, le las pe doamne să povestească și, cu aparatul foto la gât, o iau către clădirea stației meteo. Marea surpriză a venit după ce am trecut de clădire și am privit spre stânga. Sub ochii mei se desfășurau grandios Munții Rodnei. Dar adevărul e că nici celelalte peisaje nu s-au lăsat mai prejos și iată dovezile:
Text și foto: Mircea Trifan
CITEȘTE ȘI:
Coroana Maramureșului
