Soții Tăut, Ana și Ioan, realizează cojoace încă de când s-au căsătorit. Își îmbracă nu doar consătenii din Breb, ci pe toți cei care le trec pragul și, atrași de calitatea muncii lor, comandă un cojoc. A pășit în atelier Corina Isabella Csiszar de la Centrul Culturii Tradiţionale Maramureş. Nu pentru un cojoc, ci pentru o poveste…
„Tăte cojoacele să făceau roșii ori mai închis ori mai spre rozosin. La fete să face altfel, sus să pun prime negre din care să fac cușmele, de acele crețe. La bărbați să tivește cu piele sau cu lac”, începe povestea cojoacelor Ana Tăut din Breb.
Dar să nu credeți că tendințele modei afectează doar ținutele de pe pasarele. Ele se răsfrâng și pe ulițe: ”Unu din Șugătag, Nicoară a Ciotului, el nu știu de pe unde o înființat moda în Maramureș. Că s-o făcut și aici până atunci cojoace di cele pă ptele, dar el nu știu de pe unde o adus modelu iesta și o pus oglinzi. Și puneam bumbuști pă tot locu. Soțu’ punea bumbdii”.
Ana din Breb enumeră și pașii de făcut de la comandă până când clientul își îmbracă noul cojoc: ”Prima dată să pune modelul pă pânză amestecată, mai groasă, mai plină de bumbac ca să sie rând a coasă. Demult să punea pă cânepă de tort. Apoi îl dăm și îl coasă trei, patru femei. Apoi îl dăm să-l înconjoare cu fir auriu și după aceea eu pun oglinzile, lacurile. Le băgăm în presă, vo patru zâle, o săptămână. Să fie neted și tare. Punem lacurile, îl tizim și să pun bumbdii. Apoi pun un berleș mai grosuc în lontru. Pun ciucalăii și un buzunar în lontru și e gata. Cam aieste îs”.
CITEȘTE ȘI:
Moda de Maramu’ | Cămașa cu ciupag, coborâtă parcă de pe Columna lui Traian
