Moda de Maramu’ | „Când o fată își făcea cămașă de Paști, o ascundea repede, să nu vadă vecina ce model are”

Sursă foto: Facebook / Centrul Culturii Tradiționale Maramureș. Credit foto: Felician Săteanu

Mereu de Paști femeile îmbrăcau straie noi de sărbătoare cusute în Postul Paștelui departe de ochii celorlalte. Corina Isabella Csiszár de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş explică: ”Să aibă ele ce nu mai are nimeni în sat, să fie ele cele mai frumoase și mai răsărite, cu cele mai mândre și mai rare modele de cămeși, mai admirate la biserică și mai curtate la jocul satului”.

”Cum să dea scârba-n cămeși? Cămeșile alea faine tradiționale au iscat scârba-ntre fete într-un sat din Călinești”, se întreabă aproape retoric Corina Isabella Csiszár.

Maria Șerba din Călinești, însă, deapănă amintirea: „Când o fată își făcea cămașă de Paști, o ascundea repede, să nu vadă vecina ce model are, «să nu-mi ieie forma», să fie cu model nou. Referitor la modele avem un model înflorat la care femeile i-o pus nume «scârba». Și eu mă tot miram, de unde scârba? Zice că s-o certat două femei de la modelu ăla. Una i lo furat la cealaltă. Cealaltă n-o vrut să i-l dea de formă ca să aivă numa ea și cealaltă i l-o furat. Și s-o certat între ele. Și cineva, o șugubață din asta de babă, i-o pus nume scârba și așa o rămas.

Asta întotdeauna o fost la fete așa, să nu aibă ca și mine, să am eu îtaie-n sat. Căutau să fie ele cele care atrag ochii privitorului. Da feciorii habar n-o avut ce au ele, că e trăsură cu model din 12 fire sau din 20 de fire. Lor li s-o părut că dacă toate își vor îndrepta privirile spre ea și bărbații s-or uita să vadă ce văd astea așa de deosebit, hai, să văd și eu”.

CITEȘTE ȘI:
Moda de Maramu’ | ”Și-s gătată-n sărbători / Cu cămeșa me’ cu flori…”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.