Cupa României la minifotbal, ediția 2025, are loc de vineri până duminică, 13-15 iunie, la Cluj-Napoca și Florești. ”Meciurile vor avea loc pe opt terenuri și aduc la start 93 de echipe din toată țara împărțite în 31 de grupe”, anunță Federația Română de Minifotbal. Din Maramureș participă ACS Redex Baia Mare, care face parte din Grupa 11, alături de CS Suporter Club Pretenașii Brăila și ACS Partizan Deva.
”Pe lângă miza câștigării marelui trofeu, există și miza calificării la Campionatul Național de la București, programat în acest an între 9 și 12 iulie ”, se arată în comunicatul Federației Române de Minifotbal.
Potrivit sursei citate, în grupe vor avea loc 93 de meciuri, programate toate mâine, 13 iunie, între orele 09:00 și 22:00. Programul jocurilor, aici.

CITEȘTE ȘI:
Fotbal feminin | Băimăreanca Adina Borodi, golgetera SuperLigii