Mihai-Ciprian Rogojan, din Maramureș la Havana | video

Mihai-Ciprian Rogojan e muzicianul originar din Baia Mare care, până la 47 de ani, s-a implicat în atâtea activități și proiecte culturale că nu știm daca e mai degrabă politician, artist sau manager. A trecut de la percuționist în formația Sistem, la senator în Parlamentul României; de la mic antreprenor, la fondator al unor trupe de nișă; de la colaborator al unor artiști celebri, la manager al unui teatru muzical.

De câțiva ani pare că și-a găsit vocația, la conducerea Teatrului Muzical Ambasadorii, care, sub managementul lui, a devenit în doar câțiva ani dintr-o instituție aproape necunoscută un teatru de care se aude tot mai des atât în România, cât și în străinătate. Și se pare că, în afara țării, Teatrul Muzical Ambasadorii chiar e un veritabil ambasador, pentru că se bucură de mare succes în din ce în ce mai multe țări, artiștii teatrului fiind invitați să participe la evenimente culturale grandioase în străinătate, care să marcheze zile importante în diaspora.

În ultimii ani au avut reprezentații în orașe precum Viena, Paris, Londra, Bratislava, Bruxelles, Chișinău. Toate încheiate cu valuri de aplauze și aprecieri. Anul acesta, Mihai-Ciprian Rogojan a dus teatrul si mai departe: Ambasada României la Havana a marcat Ziua Națională a României cu o gală muzicală în premieră, organizată în colaborare cu Teatrul Muzical Ambasadorii.

Protagoniștii spectacolului au fost sopranele Andreea Bucur și Mihaela Vîrban, baritonul-bas Sergiu Neamțu și baritonul Silviu Mihăilă, acompaniați de pianistul Andrei Racu, care au încântat audiența cu interpretări ale unor arii celebre din opere clasice, una din surprize fiind colaborarea inedită cu muzicienii cubanezi din cadrul Corului de Cameră Leo din Havana.

În cadrul recepției care a umat artiștii Mihnea Niculescu și Ioana Iordănescu au încălzit atomsfera cu teme muzicale de jazz și internaționale, dar si cu piese românești celebre, care au răsunat până târziu în noapte în capitala cubanezä, în aplauzele frenetice ale unui public numeros, format din reprezentanți ai corpului diplomatic. Peste 120 de ambasadori în Cuba din întreaga lume, autorități cubaneze, oameni de afaceri și de cultură, reprezentanți ai mass-media, precum și membri ai comunității de români din Cuba.

E.S. Theodora Magdalena Mircea – Ambasador al României în Cuba, alături de băimăreanul Mihai Ciprian Rogojan

În mesajul său, E.S. Ambasadorul României în Cuba, Theodora Magdalena Mircea, a vorbit despre rolul fundamental al culturii în construirea de punți solide între popoare, sărbătorirea Zilei Naționale în acest an fiind pusă sub semnul culturii, exprimate prin vocea tinerei generații.

”Ne-am bucurat să fim și de data aceasta ambasadori artistici pentru România, de Ziua Națională. Deşi n-am sărbătorit 1 Decembrie alături de românii noștri în țară, căldura cu care am fost primiți, aplauzele publicului cubanez, românii mândri care și-au îmbrăcat costumele populare la mii de kilometri de țară, tocmai la Havana, toate ne-au făcut nespus de fericiți! Am simțit că, prin cultură, putem aduce unitate. Prin cultură putem fi apreciați si respectați oriunde în lume!”, a spus Mihai-Ciprian Rogojan – manager al Teatrului Muzical Ambasadorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.