În săptămâna 06.10.2025 – 13.10.2025 valorile termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai coborâte în regiunile vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai
ales în regiunile sud-vestice.
Urmează săptămâna 13.10.2025 – 20.10.2025, când temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor mai coborâte în regiunile intracarpatice. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări.
Săptămâna 20.10.2025 – 27.10.2025 va aduce o temperatură medie a aerului care va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi ușor excedentar în majoritatea regiunilor.
În fine, săptămâna 27.10.2025 – 03.11.2025 aduce medii ale valorilor termice care se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Dragoș HOJDA




































