E aproape imposibil ca o dată la câteva zile, în cel mai bun caz, să nu întâlnim persoane care se plâng pe stradă, la telefon sau online că au probleme. „Am probleme. Lasă-mă-n durerea mea, vorbim mai încolo”.
Dar ce sunt aceste jene lăuntrice care ne supără și despre care ne ascundem să vorbim ori, dacă o facem, avem mereu acea persoană care știe să asculte foarte bine. Din ce sunt făcute? Care e materia ce le definește? Materialul de bază… substanța activă… Gândurile și egoul, m-aș hazarda s-o spun. Da, pentru că problemele, acești musafiri nepoftiți și hâzi ai sufletului, nu au straie de ordin material, iar substanța din care se hrănesc prin simbioză este egoul, de cele mai multe ori. Oare ne doare o piatră din pantof? Ne face probleme. Sau poate piatra e doar obiectul spre care proiectăm o senzație deja hrănită dinlăuntrul nostru.
Un fapt interesant descoperit recent este semnificația cuvântului ego în limba greacă. Cu toții știm și simțim pe propria piele prima semnificație a acestui cuvânt, cu origini răsfirate din limba latină până-n tot spațiul de influență roman, însă grecii au o explicație mult mai pestriță a acestui mic generator de „probleme”. La nivel sintetic, pentru greci egoul reprezintă un element de compunere ce semnifică o capră sau, și mai și, un behăit de capră (aix, aigos). În mitologia greacă, Aix este nimeni alta decât nimfa Epimelidă, soție a zeului Pan, care a luat forma unei capre pentru a scăpa de atenția lui Zeus. Despre Pan știm deja că are o origine ce rezidă dincolo de timpuri și că este o zeitate a naturii, al cărei nume semnifică Tot, deoarece s-ar presupune că toți zeii îi seamănă întrucâtva prin lăcomia lor.
Dar tot la probleme să ne întoarcem și la materia lor genetică ce tinde să capete nuanțe rizibil de nepământene și egotic de mefistofelice în lumina celor de mai sus. Și-atunci ele există în vreo paradigmă sau apar doar ca efuziuni ale unui generator narcisic de nevoi? Deoarece putem privi problemele și așa, ca pe niște nevoi. Știm cu toții că suntem făcuți doar din nevoi, dar o știu și dânsele, problemele… le… le? Le luminăm ca să existe? Cu ce? De unde le?
Din noi. Noi suntem creatorii propriilor probleme și, probabil, natura lor rezidă în lumina întunecată a egoului. Cu riscul trezirii cu antiteza în discuție (sîc!), aș merge mai departe și aș spune că problemele sunt o anti-creație a propriului eu. O variantă a noastră născută invers de care ne legăm precum siamezii și de care scăpăm într-un singur mod. Chirurgical. Printr-o vivisecție egotică. Punct.
Mihai COTEA
CITEȘTE ȘI:
Obiecte cu valoare adăugată
