Reprezentanți ai Organizației de Management al Destinației (OMD) Maramureș au fost prezenți la unul din cele mai importante târguri de turism în format B2B, ITB China 2024. Organizat la Shanghai în perioada 27-29 mai. ”Târg la care au participat peste 600 de expozanți din mai mult de 80 de țări și regiuni de pe mapamond”, menționează cei de la OMD Maramureș.
De-a lungul celor trei zile, standul maramureșenilor a fost vizitat de numeroși potențiali clienți și parteneri. ”Vizibilitatea Maramureșului a fost optimizată și prin cele trei interviuri date presei chineze, prin prezentarea ofertei turistice a județului (dublată de o degustare de produse tradiționale aduse de acasă) în cadrul manifestării de succes «Romania: The Gateway to Eastern Europe – Networking & Business Opportunities», precum și printr-o întâlnire separată cu media și cu anumiți influenceri chinezi”, precizează sursa citată.
Standul României, organizat de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, a beneficiat de prezența și suportul E.S. Horia-Dan Maxim – ambasador al României în Republica Populară Chineză, E.S. Radu Fodoreanu – consul general al României la Shanghai, şi ale lui Andrei Panait – consilier economic în cadrul Biroului de Promovare Comercial-Economică Shanghai.
”Toate premizele duc la concluzia că prezența noastră în premieră la Shanghai a fost una benefică, care urmează să se materializeze prin creșterea numărului de turiști chinezi ce vor introduce județul Maramureș pe lista locurilor de vizitat”, consideră cei de la OMD Maramureș.
Sursă: Organizația de Management al Destinației Maramureș

CITEȘTE ȘI:
”Flavours of Romania”, cu iz de Maramureș