Două premii III au câștigat maramureșenii la etapa națională a Olimpiadei de Inovare și Creație Digitală. Organizat din 1994, concursul este dedicat elevilor cu aptitudini, înclinații și interes pentru crearea aplicațiilor informatice, multidisciplinare.
În cadrul etapei naționale a Olimpiadei de Inovare și Creație Digitală, concurs destinat elevilor cu aptitudini, înclinații și interes pentru crearea aplicațiilor informatice, multidisiciplinare, trei maramureșeni au urcat pe podium.
Aris Toma și Rafael Ureche de la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare, îndrumați de profesor Alina Pintescu, au câștigat premiul III la secțiunea Aplicații Web, cu proiectul Chatter. ”Este o aplicație de colectare și analizare de date destinat companiilor cu număr foarte mare de utilizatori”, se menționează în prezentarea proiectului.
Tot pe locul III, dar la secțiunea Utilitar, s-a clasat și Gabriel Palfi de la Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Profesor, Alin Maidan. Proiectul lui Gabriel, ”Hero’s Journey”, este un joc 2D platformer action – adventure. În care joci rolul unui explorator ce se aventurează într-o lume necunoscută, descoperind locuri și inamici noi. ”Scopul jocului este upgradarea personajului pentru a putea sa lupte în cele 3 Boss Battle-uri și pentru a putea sa elibereze lumea de tirania lor”, se arată în descrierea proiectului.
Olimpiada de Inovare și Creație Digitală – InfoEducație 2023 este o competiţie naţională în cadrul căreia concurează elevi/echipe de doi elevi, din clasele IX-XII, cu proiecte din cinci arii ce aparțin domeniului tehnologii software: software cu caracter educațional, software utilitar/mobile, aplicații web, programare roboți și creație multimedia.
Sursă informații și foto: InfoEducație, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea