În vremurile astea cu îngrădiri de libertăți și de drumuri care duc spre alte zări de soare pline, de voie și din nevoi, românul stă mai mult pe-acasă, prin țara lui, asediind șoselele în căutarea de locuri frumoase. Călătorul vrea imagini deosebite, numai bune de fotografiat și postat pe Facebook și WhatsApp, spre a le arăta și altora cât de faină-i țara lui. În goana după amintiri și senzațional, unii nu mai văd și pădurea din cauza copacilor, proasta administrare a spațiului ponto-danubio-carpatin.

O țară frumoasă…

Al. Vlahuță „ne-a făcut să vedem și să iubim și mai mult țara, frumusețile ei…” spunea Garabet Ibrăileanu. După mai bine de un secol, starea de pandemie ne oferă un prilej nesperat de a (re)descoperi tărâmurile de basm care i-au fermecat pe drumeții de altădată. Și sunt nenumărate: de la munte pân` la mare, de la Cazane la Deltă, din Oaș la Romanați, de la vest la est, peste tot se găsesc locuri care-și spun istoria pe tăcute, dezvăluind numai curiosului lumile pierdute prin negura timpului. Da, Mama Natură și-a făcut treaba, din plin și cu prisosință! A lucrat cu migală și simț de răspundere la clădirea munților și la întinderea câmpiilor, la așezatul stufului în plaiurile plutitoare și la presăratul nisipului pe plajele însorite în vreme de vară, la șerpuitul râurilor printre dealuri și coline și la cascadele înspumate. În lucrătura ei, Mama Natură nu s-a gândit că toate frumusețile vor fi date unor oameni care nu vor învăța vreodată să le respecte, să le ocrotească și să îngrijească, darămite să poată simți bucuria de a trăi pe astfel meleaguri de basm.

 dar tare ahtiată după bani!

Călătorul care viețuiește la nord-vestul inimii, de va dori să meargă la mare ori în deltă, să-și pună în desagă merinde din belșug și multă răbdare, că drumu-i lung și tare anevoios. O poate lua pe drumul Prislopului că să coboare apoi înspre Moldova lui Ștefan. Poate va dori să poposească pe la vreo mănăstire ctitorită de însuși voievodul sau de neamurile sale. Da’ să nu se aștepte la prea multă pioșenie din partea viețuitorilor de-acolo și să nu creadă că se va încărca spiritual. Administratorii moștenirii medievale sunt preocupați mai mult cu făcutul banilor și din piatră seacă, iar mai puțin cu cele sfinte. Au închiriat spațiile din jurul lăcașelor de cult la tarabagii care vând de toate și pentru toți: de la oale și ulcele din lut la linguri de lemn, de la cămeșile made in China la șepcile cu New York, de la colacii secuiești la iconițele aurite și mătăniile colorate strident, pe toate le găsești în curțile mănăstirilor. Despre credință n-o să audă prea multe. Despre negoțul profitabil pe care l-au făcut cu turiștii de anul care a trecut, numai lucruri de bine. Anul acesta-i slab din cauză de pandemie.

Prin țara asta faină, oriunde te-ai opri de mas ori să bei o cană de apă sau să vizitezi ceva, vei trăi un sentiment ciudat: vei simți cum toți se uită cu jind la portofelul tău, fie să ți-l ușureze vânzându-ți tinichele, fie să-l ți-l ia cu japca. În plin sezon la mare sau în deltă, totul este la suprapreț: de la sticla de apă plată la micii făcuți pe grătar cu lemne, de la ciorba de cinci zile la plimbarea cu barca pe canalele deltei, de la șezlongul de pe plajă la camera de hotel, toate prețuiesc mult mai mult acum decât altădată. Gazdele au o deviză: sezonul fiind scurt, trebuie musai să-și facă bani pentru un an întreg. Și atunci, de ce ne mirăm că pleacă amărăștenii de români pe la bulgari sau la urmașii lui Platon și Aristotel? Despre oferta de servicii ce să mai vorbim? Fiecare face după cum se pricepe mai bine la… jecmăneală!

Gradul de civilizație se vede tare bine în trafic

Drumurile patriei sunt relativ bune, da’ tare aglomerate. Mergi ore în șir în coloană, un exercițiu numai bun să-ți tocești nervii și să atingi toleranța civică. Cineva zicea că, de vrei să cunoști nivelul de civilizație al unui popor, să fii atent la cum circulă oamenii pe drumuri. De vei auzi claxoane și înjurături, să știi că nu ai trecut granița de vest! Când vei vedea cum zboară dozele și sticlele de plastic alături de felurite ambalaje, să știi că ești acasă, în țara ta!

Unii, care au lipsit de la cursurile de răbdare, se bagă în depășiri care te crucesc. Oare cât de puțin își prețuiesc propria viață?! Despre viața și siguranța celorlalți ce să mai zicem? Trebuie musai să le faci pârtie, să te ferești din calea lor, chiar dacă intri în șanțul de lângă drum. Prin parcări, unii cu mașini X sau Q ocupă câte trei locuri, că așa știu ei să fie detașați de ceilalți. Cum autostrăzi nu-s, mașinile se înșiră pe zeci de kilometri una în spatele celeilalte. Cu viteza melcului înfuriat, ajungi la destinație…

Ancorați într-o buclă cuantică, privim neputincioși înspre noi

În veacul al XVIII-lea, Maurice d’Hauterive, ataşat la ambasada Franţei din Constantinopol, impresionat de călătoria făcută prin Țările române, scria: „O ţară atât de frumoasă stârneşte mila străinului şi a europeanului care se gândeşte la starea de sărăcie şi de înjosire în care se găseşte ea…”. Au trecut aproape două veacuri și jumătate de atunci și impresia lui a rămas intactă. În 30 de ani economie de piață, sau din piață (sic!), nu s-a făcut o legătură bună și rapidă între provinciile românești, nici pe pământ, nici pe calea aerului și nici pe calea ferată. Cine să o facă? Mama Natură? Ea și-a încheiat misiunea cu multe milenii în urmă. Cei care populează și poluează frumusețile create de Ea nu pot, nu vreau, nu știu sau sunt mult prea lacomi și corupți că să deschidă ciocul și să le cadă cașul din el.

Astăzi, ca pe vremea otomanilor, stăm la mila străinului numit: occidental, civilizat, avansat, dezvoltat, cănțălarie de Bruxelles, UE sau partener strategic de peste ocean! Astăzi, ca și atunci, ne bucurăm și dănțuim când primim firimiturile ce cad de la masa domnilor! Astăzi, ca și atunci, stăm cu capul plecat, umili și răbdători până se va învoi stăpânul să ne lase să facem ceva și pentru noi! Astăzi, ca și atunci, suntem needucați și neinstruiți, dar suntem dispuși și bucuroși să lucrăm pe moșiile lor! Astăzi, ca și atunci, facem ce ni se spune, lipsindu-ne inițiativa de a ne administra lucrătura  primită de la Mama Natură! Astăzi, ca și atunci, nu reușim să fim noi înșine, cu bunele și relele noastre, jinduind înspre alții pe care-i vedem că pe zei! Astăzi, ca și atunci, le plătim tribut stăpânilor în resursele lăsate de Mama Natură: cereale, lemn, petrol, gaze… Cu ce am primit de la Mama Natură am putea face minuni dacă am ști și am vrea să ne chivernisim cu folos averea, pentru noi și pricopseala noastră.

Săracă țară bogată

Comparația, ca procedeu artistic de alăturare a doi termeni cu însușiri asemănătoare, este bună pentru că arată plusurile sau minusurile unui lucru, obiect persoană sau fenomen față de cel cu care se compară. Dacă privim peste gard la vecinii dinspre nord – vest, vedem cum băltoacele în care se spălau gâștele au devenit centre de atracție pentru mulți drumeți care le calcă pragul.

Să ai în ograda ta lacuri vulcanice, cu nămol sau cu sărături, cu ape termale și minerale numai bune pentru tămăduirea oamenilor, și să le lași în paragină? Să ai în ograda ta mare și deltă, cu briză, păsări și stufăriș, iar tu să nu le valorifici eficient? Să ai în ograda ta râuri de munte și cascade din care poți lua apa cea mai curată, să le murdărești cu PET-uri și alte ambalaje de tot felul? Să ai în ograda ta munți, dealuri și câmpii întinse și tu să le lași în paragină, neîngrijite și batjocorite? Poate că Mama Natură plânge și suspină văzând oamenii care-i stăpânesc lucrarea!

 Vasile BÎRLE

Sursa foto: pixabay.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.