MA RA MU a lansat colindul ”Sus în Vârfu’ Muntelui” | video

”Am lansat «Sus în Vârfu’ Muntelui», un colind mioritic care aduce în prim plan elementele sacre ale lumii arhaice”, anunță MA RA MU.

Despre surorile și fratele Hojda (Ligia, Maria, Flavia, Francesca și Iuliu), împreună ce frații Ulici (Pavel și Corneliu), toți maramureșeni, care formează MA RA MU am tot scris. Încă de la lansarea proiectului, în decembrie 2021. Cu colindul ”Bun Gând”. ”Odată cu MA RA MU, ne-am dorit să creăm un spațiu în care tradiționalul și arhaicul să își găsească loc în contemporan”, mărturiseau la acel moment artiștii. Între timp MA RA MU a creat două EP-uri de colinde ”Bun gând” – I și II, colecția ”Feel The Earth Together” împreună cu Ma Ra Mi și single-ul ”Cât îi Maramureșu”, al cărui videoclip a fost lansat recent.

Veți putea primi colindul adus de MA RA MU în doar câteva zile. În 26 decembrie MA RA MU va colinda în Baia Mare. De la ora 19.00, la ATP Tech Center. În 28 decembrie, tot de la ora 19.00, grupul va poposi la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighetu Marmației. La sfârșitul ambelor evenimente, artiștii vă așteaptă în foaier pentru o poveste.

Sursă: MA RA MU

CITEȘTE ȘI:
MA RA MU și ”Cât îi Maramureșu” | video

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.