Oamenii primesc în fiece zi revărsarea luminii cu multă bucurie, ca semn al renașterii, al confirmării vieții și existenței. Lumina se exprimă prin mulți termeni cu sensuri oarecum diferite, dar convergente înspre aceleași înțelesuri sublime de călăuză, bucurie, cunoaștere, educare etc. Să detaliem…

Ceea ce nu vede ochiul nu înseamnă că nu există

Simțurile omului percep lumina ca pe o radiație, o reflexie. Spectrul luminii este ușor de văzut în fenomenul curcubeului, acea lumină dezbrăcată de complexe care apare pe vreme de ploaie cu soare și atunci când norii încărcați cu umiditate se interpun în fața razelor solare. Ochiul uman vede lumina numai pe o anumită lungime de undă, cuprinsă între roșu și violet. Înainte de roșu mai există și infraroșu, așa cum după violet avem și ultravioletul. Ceea ce nu vede ochiul nu înseamnă că nu există. La fel se întâmplă și cu urechea umană care discerne sunetele între infra și ultrasunete. Lumina și sunetele se pot măsura cu mare precizie, întunericul și tăcerea nu.

Lumina este sacrală și pragmatică deopotrivă

Soarele este sursa de lumină a pământenilor și nu numai. În cartea sfântă ni se spune că Dumnezeu este lumină, este iubire. După ce a creat Cerul și Pământul, Dumnezeu a zis: ”Să fie lumină”, spre alungarea întunericului. Popoarele vechi – mayașii, aztecii, incașii sau egiptenii – au ridicat construcții impresionante pe care le-au orientat în așa fel încât luminarea lor să fie încărcată de semnificații diferite la solstiții sau echinocții. Istoricii și antropologii încă mai cercetează tainele acelor temple străvechi, sporind adesea misterul din jurul lor.

Astăzi omul curios poate afla cu ușurință cum au fost construite, cum sunt luminate în diferitele momente ale anului, ce semnificații religioase ascund coloanele de marmură sau de piatră, dar și multe informații despre popoarele care le-au ridicat în cinstea luminii, a Soarelui: Ra pentru egipteni, Sol Invictus la romanii, Helios la greci, Amaterasu la japonezi sau Odin la scandinavi.

Lumina solară alungă duhurile iar ”roata de foc” este alcătuită din iubire și dragoste, din viață și trăire și îl conduce pe om spre bucurie și fericire. Iubirea este văzută ca o luminare, o ieșire din lumea umbrelor și a întunericului la lumină. De-a lungul mileniilor, lumina este privită atât sacral, ca manifestare a ființelor supranaturale (Soarele, Luna, Demiurgul), cât și pragmatic, ca fenomen de ardere (focul, opaițul, lumânarea).

Grecii antici iubeau lumina în toate formele ei

Lumina urmează întunericului (”post tenebras lux”), dezvăluind absolutul, cunoașterea luciferică aflată dincolo de rațiunea care ”sugrumă vraja nepătrunsului ascuns, în adâncimi de întuneric” (Lucian Blaga). Cunoașterea rațională aparține luminii, poate tocmai de aceea grecii antici nu purtau… ochelari de soare. Ei iubeau lumina și toate formele ei aflate în schimbare, în devenire. Pentru Platon, Aristotel sau Diogene gândirea avea rolul de face lumină, de a găsi răspunsurile potrivite la întrebarea fundamentală: De ce?

Călătoria spre lumina interioară este plină de obstacole puse de ego

Călătoria spre întunericul ființei se face pe un drum întortocheat și tare anevoios, presărat cu multe opreliști. Egoul este acela care așează obstacole, unul după altul, la fiece demers al introspecției, făcându-ne să credem că am ajuns la destinație înainte chiar de a porni în călătorie. Parcă ar vrea să spună că ne cunoaștem destul, că drumul acesta este doar o aventură pe care o putem suplini din cărțile pe care le citim, din colocviile la care participăm sau din societatea super materializată în care ne-am încorporat.

Ce vrem să găsim la capătul drumului? Lumina care stă ascunsă în spatele egoului într-o tăcere adâncă ce nu se vrea a fi tulburată. Ascultând tăcerea se va dezvălui lumina pură din adâncul ființei. Lumina ființei este asemenea perlei ascunsă în adâncuri, este simbolul bunătății, a tot ce-i pur și neatins de rău, a păcii și împlinirii, a științei și cunoașterii, a deșteptării din adormire, a farului călăuzitor pentru aceia care plutesc pe apele înnegurate.

Cel mai mic opaiț are puterea de a dezvălui necunoscutul și a arăta viețuirea

Aceia care se află pe drumul cunoașterii vor înțelege că măreția templelor pălește în fața căsuțelor din voiog (cărămidă nearsă din lut și pleavă), acoperite cu paie de secară, la vreme de iarnă atunci când nămeții le ating streșinile. De sub nămeți, prin geamurile minuscule, se strecoară un firicel de lumină de la opaițul ce pâlpâie netulburat de gerul de afară spre a spune o poveste despre viață, familie, neam și nemurire.

Lumina opaițului are puterea de a dezvălui necunoscutul și de a-i arăta căutătorului că viețuirea dimpreună a mai multor generații este aducătoare de liniște, de pace, împlinire și continuitate. De la cel cu barba sură până la cel din covata care ține loc de leagăn, cu toții așteaptă seara magică în care Steaua de la Răsărit va merge înaintea Magilor spre a le lumina calea spre Bethleem. La casa omului din satul uitat de lume, opaițul este Steaua care îi călăuzește pe căutătorii de adevăr și istorie spre sălașul în care domnește pacea și bucuria de a viețui împreună.

Împodobitul casei cu luminițe este un obicei străvechi

În seara de Crăciun fiecare muritor își luminează casa și gospodăria cu tot ce are mai bun la îndemână. Luminițele de jos se înlănțuiesc cu cele de sus, venite de la stele, spre a-i călăuzi pe micii colindători, pe micii vestitori ai renașterii din noi. Obiceiul împodobirii casei cu lumini este străvechi și semnifică nevoia de a ieși din întuneric întru descoperirea bucuriei de a fi și a trăi, prin purificarea sufletului odată cu risipirea întunericului.

Dincolo de întuneric se află lumina, speranța și izbăvirea. O încăpere aflată ani de zile în întuneric se va lumina odată ce o mică lumânare aprinsă va intra în ea. E vremea renașterii, e vremea luminării, e vremea cunoașterii de sine, e vremea iubirii! Pentru că iubirea este lumină!

dr Vasile BÎRLE

Imagine de Lolame de la Pixabay

CITEȘTE ȘI:
Dacă toate zilele ar fi ca acelea în care casa copilăriei mirosea a pâine proaspăt scoasă din cuptor…
Cel mai frumos cadou de Crăciun
E vremea colindelor – ne spune Steaua de la Răsărit

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.