Lucaciști premiați la olimpiade și concursuri din segmentul IT

De la olimpiadele și concursurile la discipline din segmentul IT, elevii Colegiului Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare se întorc acasă cu premii. Face ”inventarul” profesorul Alin Maidan.

La Olimpiada Națională de Informatică, elevii de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” au cucerit două medalii de bronz. Una câștigată de Tudor Costin (clasa a IX-a, pregătit de profesorii Adela Filip și Alin Maidan). Alta de Răzvan Diaconescu (clasa a XII-a, pregătit de profesorii Adela Filip și Adriana Diaconescu).

Cu mențiune și medalie de bronz se întoarce de la Olimpiada Națională de Tehnologia Informației, secțiunea TIC, elevul Adrian Pop (clasa a X-a, pregătit de prof. Alina Bonto).

Premii I și calificare la etapa națională a Olimpiadei de Inovare și Creație Digitală – Infoeducație, faza județeană, au obținut lucaciștii. Pavel Sebastian Iordache și Matei Tănase au câștigat secțiunea Roboți cu proiectul ”O3UV-SafeGuard”. La secțiunea Soft Utilitar, Gabriel Palfi s-a impus cu proiectul ”Heroe’s Journey”. Toți trei sunt elevi în clasa a X-a și sunt pregătiți de profesor Alin Maidan. Etapa finală are loc în luna iulie, la Focșani.

Sergiu Pop (clasa a XII-a, pregătit de profesorii Adela Filip și Adriana Diaconescu) a obținut premiul II la ”Electrosofting”. Concurs organizat de Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – Centrul Universitar Nord Baia Mare.

Sursă informații și foto: Facebook / Alin Maidan

CITEȘTE ȘI:
Trei medalii pentru elevii maramureșeni la Concursul național de matematică aplicată „Adolf Haimovici”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.