Logodnă de Ziua Unirii Principatelor Române, la Biserica din Budeşti-Josani

Un altfel de anunț de Ziua Unirii Principatelor Române vine azi din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș. Despre logodna lui Ioan cu Ana.

”Transformarea unei cereri în căsătorie într-un moment special poate cântări greu în relația dintre cei doi parteneri. Colegul nostru, Ioan, a făcut astăzi acest pas, deosebit de important în viața sa, oferind inelul de logodnă Anei, tinerei alături de care a ales să-și unească destinul”, anunță Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș.

”Martori la acest eveniment au fost colegul nostru, Vasile, și soția sa, Cătălina, care sunt pregătiți să-i îndrume pe cei doi cu privire la drumul pe care au ales să-l parcurgă în viață, spunându-le că acest pas implică o mare responsabilitate, iar cererea în căsătorie este un moment special pentru ambii parteneri, o amintire pe care să o povestească, cu plăcere și nostalgie, nepoților, peste ani”, arată sursa citată.

Evenimentul a avut loc la Biserica din Budeşti-Josani, care face parte din lăcaşurile de cult maramureşene aflate pe lista UNESCO: ”Nu întâmplător a fost aleasă această zi, ziua de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, care are o semnificație deosebită pentru poporul român și nu întâmplător a fost ales acest loc. Aici este expusă o cămaşă de zale despre care se spune că i-a aparţinut lui Pintea Viteazul, al cărui nume îl poartă Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș din cadrul căruia fac parte cei doi colegi ai noștri”.

Sursă informații și foto: Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.