Mircea Grumaz lansează volumul de versuri ”Balada unui pumn în cap”. A 12-a carte semnată de jurnalistul sportiv, 10 dintre ele fiind de poezie. ”Am scos cartea asta pentru mine și pentru cei câțiva cititori constanți pe care îi am și cărora chiar le place ce scriu. Ba care și-au și cumpărat cartea, deși multora le-aș fi cumva dator. Am scris cartea pentru a nu mă lua capul peste picioare, pentru a încerca să stau sănătos la cap. Mi-au lipsit mult oamenii și ale lor, dar m-am obișnuit și cu asta”, explică autorul.
Cartea vine la finalul unui an complicat pentru Mircea: ”Sunt mai multe feluri de poezii. Sunt unele în care am murit deja, dar majoritatea sunt pentru viață și cu dragoste. Măcar teoretic, cartea ar merge cadou și pentru sărbătorile de iarnă. Așa cred. Am lăsat și poezioarele din spital, când scriam mai ușor decât respiram, sunt și unele în care mi-am dorit să mă amuz pentru că nu mă amuza nimic în jur”.
”Ce mă mai râd!” (1997), ”Aburi Groși” (2016), ”Să dormi frumos!” (2017), ”Ale și Mi” (2017), ”După” (2018), ”Albastru” (2019), ”Du-te-n plâns” (2019), ”Respir” (2021) și ”Povești pentru Bubu” (2022), ”M-am plimbat” (2023), ”Umblau îngerii” (2024) sunt volumele semnate Mircea Grumaz.
Lansarea cărții ”Balada unui pumn în cap”, apărută la Editura Pandaprint, are loc luni, 25 noiembrie, de la ora 17.00, la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare. Prezintă jurnalistul Dan Cristian Coardă. ”Dacă am ajuns la capătul lumii, asta este. Zâmbesc de pe marginea ei, împăcat și mulțumit. Iar dacă îmi va curge și-o lacrimă este pentru că așa sunt construit. Mă emoționez repede și mă dor ochii dacă îmi ascund lacrimile”, mărturisește Mircea.
CITEȘTE ȘI:
”Cartea asta mă chinuie de multă vreme” (Mircea Grumaz)