Julia Grama a dansat și a cântat de când se știe, mereu visându-se artistă. La 19 ani a plecat în Marea Britanie, unde a urmat studii universitare de producție de TV și film, iar din 2018 lucrează la BBC. Are propriul studio muzical, pentru că timpul liber și-l dedică și acum pasiunii ei, muzica. Chiar dacă a trebuit să plece departe pentru a-și urma visele, cu tot dorul de casă și de România, mărturisește că nu vede deocamdată cum ar mai putea să se întoarcă acasă...
Se visa artistă încă de la grădiniță
Pe la 5 ani s-a apucat de dans: ”Îmi plăcea foarte mult și regret că am renunțat la orele de dans pentru că și acum ador să dansez. Acesta este, cred, singurul meu regret: că am renunțat la această cale”. Încă de pe atunci se visa artistă: ”Am fost pasionată de muzică încă de atunci. Și i-am spus mamei că vreau să cânt. La 6 ani m-a dus la canto, în audiție, dar am refuzat să scot vreun sunet în fața profesoarei pentru că m-au copleșit emoțiile. La vârsta de 12 ani, am revenit. De data aceasta am cântat, am urmat cursurile de la Palatul Copiilor, am început să merg la concursuri. În anul 2013, timp de un an am studiat canto cu Crina Mardare la școala ei de muzică din București”.
Pe ultima sută de metri, a schimbat medicina pe artă
A fost fidelă sentimentului că soarta ei este să devină artistă, urmând clasele I-VIII la Colegiul de Arte din Baia Mare, unde a studiat vioara și pianul. Apoi a schimbat planul complet și a studiat biochimie-bilingv la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai”, pregătindu-se până în iarna clasei a XII-a de medicină. ”Luam meditații pentru medicină, dar eu visam artă. Voiam film, voiam muzică”, spune Julia. Hotărârea fiind luată, s-a concentrat pe Bacalaureat și a aplicat la mai multe universități din Marea Britanie, simțind că - pentru viitorul ei artistic - această țară e mai ofertantă. ”Am făcut totul cam pe ultima sută de metri și totul a ieșit așa cum a trebuit!”, își amintește băimăreanca. În final a ales să studieze producție de televiziune și film la Universitatea din Bradford.
”Ziua aceea în care am plecat de acasă rămâne cea mai dramatică din viața mea”
Avea 19 ani când a plecat singură, cu niște bagaje de lucruri și vise, spre Marea Britanie. ”Până să plec la Bradford cred că lipsisem de acasă, de lângă mama, maxim o săptămână - două, când am fost în vreo tabără...”, rememorează Julia toamna anului 2015. ”Cred că ziua aceea în care am plecat de acasă rămâne cea mai dramatică din viața mea. Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri, cât de senină am plecat singură din România și prin câte peripeții am trecut ca să ajung de la aeroportul din Londra în camera mea de cămin din Bradford! A fost greu. Foarte greu. Nu am conștientizat înainte cât de dificil va fi... Am aterizat pe Luton, a trebuit să schimb vreo trei autocare, roata de la troller mi se stricase și abia căram bagajul după mine, nu aveam net pe telefonul mobil și nu mă puteam orienta în spațiu și timp, nu puteam suna pe nimeni; vorbeam engleza și, totuși, nu înțelegeam aproape nimic din ce se vorbea în jurul meu, din cauza accentului tipic englezesc”, spune Julia, mărturisind că acum nu ar mai repeta ziua aceea... Iar după ce a ajuns în camera ei din campusul universitar, lucrurile nu au devenit mai ușoare pentru o lungă perioadă de timp: ”Cred că în prima mea săptămână de studenție am plâns în fiecare zi. Apoi am întâlnit colege care purtau și ele dorul de casă, am ajuns să cunosc și alți români care studiau la Bradford și, încet-încet, totul a devenit mai ușor”.
”E foarte greu să te integrezi dacă nu renunți la o parte din identitatea ta”
Mai ușor și nu prea: ”La tot m-am adaptat mai încet decât m-am așteptat. La unele lucruri, sinceră să fiu, nici acum nu m-am adaptat complet. E foarte greu să te integrezi și să îți faci prieteni dacă nu renunți la o parte din identitatea ta. Am făcut asta în primii doi ani, până mi-am dat seama că nu mă mai simt confortabil să fac asta. Atunci m-am oprit, am făcut un pas înapoi și am recunoscut că îmi este dor da casă, că îmi lipsește limba română, cultura, tradițiile etc Am devenit mai sigură pe mine după ce mi-am recunoscut toate astea si așa cred că am reușit să mă integrez oarecum, dar nu în totalitate”.
Nu regretă alegerea făcută
Cel mai dor îi este de... anii de liceu: ”Cred că până acum a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Plecând departe de acasă la 19 ani, a trebuit să mă maturizez brusc, pentru că m-am trezit într-o țară străină, unde a trebuit să mă adaptez, să îmi caut un job, să mă descurc singură. Nu știu dacă tinerii care rămân în România se gândesc vreodată și la acest aspect atunci când se gândesc la noi, cei plecați să studiem în străinătate: cât de repede trebuie să ne maturizăm Așa că da, de anii de liceu mi-e dor, când eram relaxată, nu aveam mari responsabilități, aparțineam cu adevărat unui grup și făceam cu acel grup tot felul de lucruri interesante!”
Discursul fiind oarecum nostalgic, deși ținut de o tânără de doar 23 de ani, întrebarea cu privire la eventuale regrete s-a conturat de la sine. Dar răspunsul a venit fără ezitare: ”Nu regret. Cred că e prețul pe care trebuie să îl plătesc ca să fac ceea ce doresc. Dacă nu alegeam arta, nu plecam în străinătate. Și eram studentă la medicină în România, o situație care nu mi-ar fi displăcut neapărat, dar în care m-aș fi întrebat mereu cum ar fi fost dacă aș fi avut curaj la timpul potrivit”.
„Sunt mândră de profesia pe care mi-am ales-o”
În 2018 a absolvit facultatea, an din care lucrează pentru BBC. ”Fusesem la ei în practică pe mai multe poziții în timpul studenției. Am încercat în anii facultății să spun da oricărei provocări mi s-a ivit, să profit de orice oportunitate. Așa am ajuns să fiu luată în serios, să știe cei din jur, colegi sau profesori, că se pot baza pe mine. M-am implicat în nenumărate proiecte! Revenind: din aprilie 2018 lucrez ca operator tehnic și asistent de producție pentru BBC News în Leeds și Manchester și pentru Sunday Politics! Dacă emisiunile de știri se văd doar în regiune, emisiunea de politică este transmisă uneori și pe postul național”, explică Julia. Uneori petrece și 11 ore pe zi la BBC, zilele de lucru câteodată se termină la 23.00, iar la 9.00 a doua zi trebuie să fie înapoi. Dar nu ar schimba nimic din toate astea: ”BBC este foarte aproape de ceea ce mi-am imaginat eu că voi lucra. Când am intrat prima dată în studiourile de televiziune am fost atât de impresionată! Era exact așa cum îmi imaginasem. Așa cum visasem! Am crezut că voi fi primită formal, cu o doză de răceală, dar m-au primit foarte călduros. Toți au fost dornici să mă ajute. Și chiar dacă o oarecare doză de concurență există, fiecare este dispus să îl ajute pe celălalt. Nu pot să vă zic cât de mândră sunt de ecusonul meu BBC! Pentru că întotdeauna am visat să lucrez pentru o companie de o a semenea anvergură. Câteodată, când îl privesc, îmi dau seama cât de departe am ajuns”.
Timpul liber este dedicat muzicii
În timpul liber se dedică hobby-ului ei și lucrează în studioul propriu: ”Muzica îmi ocupă cea mai mare parte a timpului în afara televiziunii. Am produs o primă piesă. Am început munca la ea în septembrie și am terminat-o în noiembrie. A mers mai greu pentru că deocamdată învăț. Sentimentul meu actual este că nu voi termina niciodată ceea ce am de învățat în acest domeniu... Mă întorc la prima piesă produsă de mine, este un cover al piesei <> a celor de la Fleetwood Mac, pe care am refăcut-o complet. Asta pentru că mie îmi place muzica veche, dar nu se prea mai ascultă. Și atunci trebuie să păstrez parte din farmecul ei, modernizând-o astfel încât să fie și pe gustul consumatorului de muzică contemporană. Am schimbat-o ca să îi dau un sound cât mai modern. Firește că speranța mea este să încep cât de curând să cânt și să produc muzica mea originală...”, povestește Julia.
Am întrebat-o pe Julia dacă după tot acest timp petrecut în Marea Britanie simte că este cu adevărat mai aproape de idealul artistic pe care l-a împachetat cu ea atunci când a plecat din România: ”Îmi imaginam că voi deveni un artist cu o carieră internațională, cu turnee importante. Cred că mă visam puțin ca și Celine Dion, care este artista mea preferată. Am renunțat între timp la această idee după ce am învățat câte ceva despre această industrie. Cred că artiștii, atunci când semnează cu o mare casă de discuri, devin produsul respectivei case și trebuie să facă exact ceea ce li se cere. Nu în toate cazurile, dar în cea mai mare parte așa este. Eu vreau să pun în practică propriile mele idei! Îmi doresc să lucrez în industria muzicală, să produc piese pentru artiști care sunt la început de carieră, artiști la care sesizez anumite calități și pe care să îi ajut să le pună în valoare, iar în viitor sper să pot lucra și cu cei de top. Mi-ar plăcea să am o trupă cu care să cânt live, vinerea seara, 
într-un local, doar așa: pentru bucuria mea de a cânta”.
Cu dor de casă, de limba română, de muzica românească - așa s-a declarat Julia a fi. Iar o anumită nostalgie răzbate din ce spune și, mai ales, din ce tace Julia...
Ramona-Ioana Pop
Sursă foto: Julia Grama
Follow Julia Grama on Spotify aici.
Follow Julia Grama on Youtube aici.
Julia, a 23-year-old born in a small town in Romania, always dreamt about becoming an artist and has taken dancing and singing lessons since she was a child. At 19 years old, she moved to England to study Media Technology and Production at the University of Bradford; she then ended up working for the BBC. She’s got her own recording studio at home, and that’s where she spends most of her spare time. Even though she had to go far from home to follow her dreams and she misses her birthplace, she says she doesn’t have any idea how she could go back there at the moment.
She dreamt she was going to be an artist since kindergarten
When she was 5 years old she started taking dancing lessons: ‘I enjoyed it very much and I regret giving it up because, today, I still love to dance; this is probably my only regret – that I stopped dancing.’ She started dreaming of becoming an artist ever since: ‘I had a passion for music since I was really young, and I told my mom I wanted to sing. At 6 years old, she took me to a singing teacher, and I didn’t want sing in front of her because I was very nervous, so we left. At 12 years old, I went back. This time I sang, and I continued to take the lessons and take part in contests. I used to take lessons from Crina Mardare and sing at various high school events.
She made a last-minute decision to leave the country
She was convinced that her fate was to become an artist, so she went to the Highschool of Arts in Baia Mare, where she studied the violin and the piano. Then she changed her mind and started studying for medical school. ‘I was studying biology and chemistry but really I was dreaming of art. I wanted music.’, Julia was saying. She decided it’s time to leave those plans behind and follow her lifelong dream. She applied to a few universities in England, thinking that she would have more opportunities there in that field. ‘I did everything last minute but it all turned out as it was supposed to’, she remembers. Finally she decided to study Media Technology and Production at the University of Bradford.
"The day I left home was the most dramatic day of my life"
She was 19 when she left with a suitcase and a bag full of dreams and flew to England. ‘Until I went to England, I had probably been away from home and from my mom for a week or two, when I was going on school trips.’, she remembers about the autumn of 2015. ‘I think the day I left home is still the most dramatic day of my life. I remember like it was yesterday how I fearlessly left Romania alone and how many unpleasant things I had to go through to get to my student accommodation room in Bradford! It was hard. Very hard. I didn’t know how difficult it would be. I landed on Luton Airport, I had to change a few coaches and buses, one of my suitcase wheels was broken and it was very heavy to carry around, I didn’t have any mobile data on my phone so I couldn’t contact anyone or use Google Maps, I was fluent in English but still, I couldn’t understand a word from what the other people were speaking because of their accent’, she says, adding that today she wouldn’t repeat that experience. After she arrived at the student accommodation, things didn’t get easier for another while: ‘I think in my first week of being a student there I was crying every day. Then I met other Romanian people who were missing home as well, and slowly everything became easier.
It’s very hard to fit in if you don’t give up a part of your identity
It did get easier, but in every aspect: ‘I didn’t adapt to the new life as fast as I thought I would! Some things, to be honest, are still strange for me even today. It’s hard to fit in and make friends if you don’t give up a part of your identity. I did that in the first two years, until I realised I don’t feel comfortable doing it. Then I stopped, I took a step back and I admitted that I missed home, the Romanian language, the culture, the traditions. I became more confident and that’s how I managed to get used to everything but not entirely. Now I can say that this is the hardest thing: to act like them. They accept you but it’s hard to get too close to them, because you’re different. And I decided that it’s hard to give up my own self to fit in perfectly. I tried, it’s not for me.’
She doesn’t regret her choice
She misses high school the most: ‘I think until now, that was the best part of my life. Leaving home at 19, I had to grow up quickly because I was in a foreign country where I had to find a job and take care of myself. I don’t know if the Romanian students think of that when they think of us, the ones who came to study in other countries: How hard it is and how quickly we have to grow up. So I miss the high school years, when I was relaxed and I didn’t have responsibilities, when I was part of a group of friends and we used to do a lot of cool things together.’ Even though she was a bit nostalgic, she said she doesn’t regret the choice she made. ‘I think this is the price I have to pay in order to do what I want. If I hadn’t chosen art, I wouldn’t have come to England to study. I would have been a student at the medical school in Romania, a situation which I wouldn’t have necessarily disliked, but in which I would’ve always asked myself how things could’ve been if I had the courage at the right time.
Proud of her current job
She graduated in 2018, and she started working for the BBC that year. ‘I used to do work experience with them while I was a student. I tried to say yes to every opportunity when I was a student; that’s how my tutor and course mates began to take me seriously and know that they can count on me. I took part in numerous projects! As I was saying, since April 2018 I started working as a Production Assistant and Technical Operator for the BBC News in Leeds and Manchester most of the time on regional programmes but sometimes on national television as well!’, she says. Sometimes she spends 11 hours a day at work, finishes at 11pm and has to be back at work at 9am the next day. But she wouldn’t change a thing: ‘The BBC is very close to what I’ve imagined I would work. When I first walked in those TV studios I was so impressed! It was exactly how I imagined it. Like I dreamt! I thought I was going to be introduced formally and that everyone would be cold, but I had a very warm welcome. They were all willing to help me. And even though there is competition between us at work, each person wants to help the others. I can’t tell you how proud I am of my BBC pass!
Because I always wanted to work for a big company. Sometimes, when I look at it, I realised how far I’ve come.
In her spare time she makes music
When she has spare time, she is working in her own home recording studio: ‘I spend most of my time making music when I’m not at work. I produced my first song in autumn, I started it in September and finished it in November. It took longer because I’m still learning. I feel like I will never actually finish learning what I have to learn in this field! The song I produced is a cover of <> from Fleetwood Mac. I produced it in a completely different style, inspired by Kygo
mostly, because it’s a great song but it’s not what people listen to these days. So I wanted to give it a fresh sound so that it would make people my age or even younger listen to it, even though it’s an old band. For the future I’m hoping to produce my own original songs.’
I asked her if after all this time in England she feels that she’s closer to the dreams she had when she left Romania: ‘I was imagining I would be an international artist, with world tours, probably like Celine Dion, who is my favourite artist. I gave that up in the meantime, when I learned more about this industry. Artists, when they sign with a label, become a brand – they stop being themselves and must do whatever they’re told. Not in all cases, but most of them. I wouldn’t want to be controlled by a higher authority and lose my inspiration, ideas and not be able to create what I want. I’d like to work in this industry but I’m more interested in producing for others now, singers that are just starting and maybe someday with the ones in the tops. I’d also like to have a band and perform live once in a while, in a pub somewhere, just because I like singing.
Mult curaj și încredere pentru o tânără din spațiul nostru geografic și cultural.
Multumim „eZiarultau” pentru interes si…felicitari pentru profesionalism!⚘
Vă mulțumim și noi pentru cuvintele frumoase!