171 de puieți de stejar vor fi plantați vineri, 2 aprilie, de reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş în cadrul campaniei ”171 de stejari pentru România”.
Campania ”171 de stejari pentru România” a fost inițiată de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române în cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 171 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.
În cadrul acestei campanii, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş organizează vineri, 2 aprilie, începând cu ora 9.00, o activitate de plantare puieți de stejar. ”Anul acesta vom marca această sărbătoare nu prin porți deschise și acțiuni demostrative, ci și printr-o activitate diferită, plantarea a 171 de puieți de stejar într-o zonă forestiereră ce necesită a fi împădurită, situată pe raza localității Băița”, anunță reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.
La această activitate vor mai participa reprezentanți ai Direcției Silvice Maramureș, ai Ocolului Silvic Tăuții Măgherăuș, ai Asociației EcoLogic Baia Mare și un grup de elevi de la Colegiul Tehnic ”C.D. Nenițescu” din Baia Mare.
”Plantăm pentru viitor pentru că ne pasă de mediul în care trăim! Plantăm copaci pentru că ne pasă de țara noastră!”, este mesajul transmis de reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş cu acest prilej.
Sursă informații: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş. Sursă foto: Imagine de Nico Wall de la Pixabay.
CITEȘTE ȘI:
Portrete de jandarmi | De pe podiumuri naționale, la detașamentul mobil Baia Mare
Portrete de jandarmi | Profesorul de șah
Portrete de jandarmi | Poetul de la pază și protecție instituțională