Pasiunea pentru sport a început cu patinajul. Dar gloria a cunoscut-o în atletism. E drept, de alergat a alergat de când era mic și se lua la întrecere cu mașinile care îi traversau satul. De atunci și până azi a adunat lauri mondiali, europeni, balcanici și naționali. Doar recordurile stabilite sunt peste 60… La nici 17 ani înființa o echipă de volei. A făcut 23 de ani de școală, în patru limbi. A predat de la grădiniță până la universitate. Doar câteva repere din destinul mai puțin cunoscut al unui performer de care știe toată lumea: Iosif Hecko.
”Rezultate cu adevărat valoroase am început să obțin abia după ce am ieșit la pensie”
– Când ați câștigat prima cupă, v-ați imaginat ce va urma? Câte trofee?
– Destul de greu ar fi fost să îmi imaginez. Și pentru simplul fapt că, pe când am început eu să concurez, la puține competiții se dădeau și cupe. De sport m-am apucat, așa cum v-am povestit deja, încă de când eram copil. Ajuns student, am avut parte de primul antrenor adevărat. Rezultatele au început să apară. Dar nu putea să am vise de prea mare performanță dat fiind că eram, așa cum și asta v-am istorisit deja, pe ”lista neagră” pentru că răspândeam ”idei burgheze în sport” și ajunsesem și la gazeta de perete pentru ”păcatul” de a mă antrena și în sesiuni. După ce am terminat studenția am ajuns profesor la Nistru și nu am putut să mă pregătesc pentru a face performanță. Asta până au apărut competițiile de veterani. Prima medalie la campionatele destinate veteranilor am cucerit-o în 1986. Cele mai multe trofee le-am câștigat la Alba Iulia, la Crosul Unirii. O întrecere la care am participat încă de la primele ediții, care se organizau la Blaj, și la care am fost prezent și anul trecut. Dar fiind mereu foarte ocupat și fiind activ pe mai multe planuri, rezultate cu adevărat valoroase am început să obțin abia după ce am ieșit la pensie.
”Nu uita să privești din când în când și în buletin!”
– Dintre toate probele la care ați concurat, care vi s-a potrivit cel mai bine?
– Am început în studenție cu probele de semifond și credeam că la astea sunt cel mai bun. Dar majoritatea competițiilor care se țineau în țară erau pe distanțe mai lungi. Așa că am început să particip la aceste probe și am constatat că sunt mult mai bun pe distanțe lungi. În primul rând la maraton. Și acum dețin recorduri naționale la categoriile 55 și 60 de ani. De la 65 de ani, din păcate, nu mi-am mai permis să alerg distanțe așa mari. Am devenit prudent. Asta la sfatul unui profesor de matematică. Căruia când i-am spus că la 50 de ani m-am apucat iar de alergat mi-a replicat: ”Foarte bine, dar nu uita să privești din când în când și în buletin!” Ăsta este unul din cele mai bune sfaturi pe care le-am primit. La semimaraton am stabilit recorduri și la 80 de ani. Dar la 85 de ani nu m-am mai înscris nici la semimaraton. Nu că nu aș putea alerga atât. Pot. Dar sunt prudent. Mai ales de când cu accidentarea din 2014, când m-am ales cu trei coaste rupte în cinci locuri și plămâni perforați. Capacitatea plămânilor mei este acum undeva la 60%. Așa că acum nu prea mai alerg curse mai lungi de 10 km.
– Peste 50 de recorduri naționale figurează în palmaresul dumneavoastră, din care jumătate încă sunt în vigoare. Care e primul? Care este cel mai recent?
– Primul l-am stabilit la 25 km șosea, în 1988, la categoria 50 de ani. Cel mai recent este din acest an, de la Campionatul Mondial din Torun (Polonia), la 10 km șosea. Recordul național la 10 km șosea îl stabilisem de altfel tot eu anul trecut, în București.
”Cea mai frumoasă deplasare din viața mea la o competiție”
– Suntem înconjurați de medalii și cupe. Care sunt cele mai importante?
– Mai importante sunt medaliile de la Campionatul Mondial din acest an: argint la 10 km și bronz la 6 km. Plus cele câștigate anul trecut la Campionatul European: două medalii de argint la 10 km și la 5 km. Ambele, la șosea.
– Dar cele mai dragi care vă sunt?
– Sunt cele de la Campionatul European de anul trecut. Dar de ce?! Pentru că a fost, cred, cea mai frumoasă deplasare la o competiție. Totul a fost rezolvat de Mihaela, fiica mea. Ea a rezolvat înscrierea la concurs, a rezervat cazările pe traseu și la destinație, ea mi-a ridicat numerele de concurs, a stabilit rezervările la masă. Eu chiar nu am avut altceva de făcut decât să alerg. În prima zi am avut proba de 10 km șosea, probă la care stabilisem deja recordul național în 2022 în București, pe o vreme foarte neprielnică. Aici era vreme foarte frumoasă, toate condițiile favorabile. Eram sigur că îmi voi îmbunătăți recordul. Și totuși nu a fost așa. Mai mult: a fost prima competiție din viața mea la care am mers o porțiune la pas. Kilometrul 9. Apoi ultimul kilometru l-am alergat din nou. Dar am fost complet epuizat. A doua zi urma proba de 5 km. I-am zis Mihaelei că nu cred că mai alerg. Dar apoi m-am gândit să fac încălzirea, să văd cum mă simt. Și am alergat până la urmă, ba mai mult am și stabilit record național. Au fost, în schimb, cele mai inestetice medalii pe care le-am cucerit vreodată, nici nu îți dai seama privindu-le pentru ce competiție au fost acordate. Și diploma a fost la fel de urâtă: o simplă coală ministerială. Cam asta este povestea legată de cea mai frumoasă deplasare din viața mea la o competiție… Am fost alături de fiica mea și de un prieten din Cugir, șofer ne-a fost finul meu, a fost ca o excursie în familie.
Un trofeu pentru fair play și pescuitul cu mâna, în topul preferințelor
– Trofeul preferat care ar fi?
– Ofereau bucureștenii în fiecare an un premiu de fair play pentru organizatori de competiții. În 1988 l-am câștigat împreună cu Simion Danciu. Eram atât de strâns legați unul de altul încât nici măcar la premiu nu ne-au putut departaja. Cu el organizam Cupa Castanelor. Dar trofeul l-am primit pentru Campionatul Național de cros care a avut loc în Baia Mare. Simion Danciu a fost cel mai conștiincios sportiv al meu. Deși s-a apucat de sport după 40 de ani. Alerga în ritmul meu, cum alergam eu, respira cum respiram eu, făceam aceeași încălzire. De asta acest trofeu câștigat împreună îmi este tare drag!
– Din multele sporturi pe care le-ați practicat de-a lungul anilor – patinaj, oină, fotbal, volei, atletism, orientare etc. -, preferatul dvs. care este?
– Pescuitul cu mâna, dar din păcate aici nu au existat competiții. Dintre cele la care am concurat, cred că aș alege orientarea pe schiuri. Cum am ajuns eu la acest sport? Conrad Nagy tot organiza la Izvoare competiții de orientare pe schiuri și venea un sportiv din Budapesta și el câștiga mereu la veterani. Și mi-am zis că nu poate fi invincibil! Așa că m-am ambiționat și am participat și eu. Și am câștigat. Iar apoi am ajuns și selecționerul loturilor naționale de juniori, tineret și seniori la orientare pe schiuri timp de vreo două decenii.
”Mi-aș dori un titlu mondial”
– Ca să ajungeți să faceți sport de performanță și azi, când aveți aproape 87 de ani, trebuie că ați avut o anumită disciplină.
– Regulile abia destul de târziu am reușit să mi le fac, atunci când am avut și libertatea să le pot respecta. Prima regulă a fost să iau mesele la oră fixă. Alta, să nu mă ridic niciodată sătul de la masă. Antrenamente zilnice. Fără să forțez: dacă azi am un antrenament tare, la cronometru, mâine programez unul mai ușor. Dacă azi merg la un concurs dificil, îmi acord ulterior o perioadă de refacere. Să nu te forțezi este o regulă foarte importantă pe care nu toți o respectă și ajung să plătească prețul.
– ”Nu mă uit niciodată în urma mea în timpul curselor” este o altă regulă pe care mi-o mărturiseați cândva. De ce? Nu e util să știți cine vă suflă în ceafă și de la ce distanță?
– Ba este. Dar tare ușor te poți împiedica! Plus că, dacă privești în spate, cel din urma ta deja își dă seama că ți-e frică sau că ești deja obosit, iar asta îl ajută pe el și te dezavantajează pe tine.
– Aveți atâtea medalii câștigate. Vă lipsește, totuși, vreuna?
– Mi-aș dori un titlu mondial. Bine, și un titlu european m-ar mulțumi.
Iosif Hecko, schiță de CV – partea a III-a
Cariera de sportiv
– 2 titluri de vicecampion mondial și o medalie de bronz la atletism
– 4 titluri europene la atletism (competiții online), 2 titluri de vicecampion european la atletism
– peste 35 de titluri balcanice
– peste 200 de titluri naționale, din care circa 170 la atletism, restul la orientare în alergare și pe schiuri
– peste 50 de recorduri naționale, din care mai sunt valabile 26
– circa 10 recorduri balcanice, din care mai sunt valabile 2
Ramona-Ioana Pop
Foto: arhiva personală Iosif Hecko, eZiarultău
CITEȘTE ȘI:
Iosif Hecko, alergând printre amintiri… (I)
Iosif Hecko, alergând printre amintiri… (II)
