Pasiunea pentru sport a început cu patinajul. Dar gloria a cunoscut-o în atletism. E drept, de alergat a alergat de când era mic și se lua la întrecere cu mașinile care îi traversau satul. De atunci și până azi a adunat lauri mondiali, europeni, balcanici și naționali. Doar recordurile stabilite sunt peste 60… La nici 17 ani înființa o echipă de volei. A făcut 23 de ani de școală, în patru limbi. A predat de la grădiniță până la universitate. Doar câteva repere din destinul mai puțin cunoscut al unui performer de care știe toată lumea: Iosif Hecko.

”Am predat la toate nivelele de la grădiniță până la facultate”

– Să revenim. În 1953 ați ajuns în Sighetu Marmației.
– În 1953 m-am transferat la Școala Pedagogică Română din Sighetu Marmației pe care am absolvit-o în 1956. Aveam în buzunar diploma de învățător. Prima școală unde am fost dascăl a fost cea din Bixad. Așa am început primii mei ani din învățământ: la Bixad, învățător și, o perioadă, director de școală. Am predat la toate nivelele de la grădiniță până la facultate. Dar cel mai mult și mai mult mi-a plăcut să fiu învățător la clasa a IV-a. Mă vei întreba de ce. Pentru că atunci îi pregătești pe copii să facă saltul de la un învățător la profesori. Este un pas important.

Promoția 1956 a Școlii Pedagogice Sighet
”Șase luni am dus-o groaznic”

– După Bixad ce a urmat?
– A urmat armata. La Săcălaz, lângă Timișoara. La antiaeriene. Șase luni am dus-o groaznic. Groaznic. Eram la școala de sergenți. Aveam un comandat de pluton care și-a bătut joc de mine în toate felurile. Eram cel mai bun la instrucția de front, la pregătirea fizică eram primul, la trageri numai foarte bine de fiecare dată. Dar seara, după instrucție, eram la șmotru. Apoi eram santinelă de la ora 3.00. După aceea curățam toalete. Aș fi plătit orice pentru o oră de somn! Aveam doi colegi de la Sighet la infirmerie și când nu mai puteam mă internau. Eram norocos că mă știau de la Pedagogic fiindcă înființasem echipele de volei și de baschet și câștigam medalii la atletism și șah. Corvoada a durat șase luni până când, într-o conferință, am spus superiorilor ce mi se întâmplă. După aceea a fost mai bine. Au început și pregătirile pentru Spartachiada militară și m-au luat în echipa de volei, la atletism. Am ajuns până la finala pe țară. Între timp ajunsesem la rang de caporal, dar apoi s-a desființat unitatea și în 1958 m-au lăsat la vatră. Și ajung la Certeze profesor de matematică și educație fizică. Indiferent ce catedră am avut, mereu am avut și educație fizică.

”Sunteți exclus pe viață din activitatea sportivă”

– Perioada groaznică trecuse…
– Nu chiar. În 1959, eram încă la Certeze, eram campion la atletism, tenis de masă, aveam echipă de volei. Fiul unui important om politic de la Negrești și-a făcut și el echipă de volei, văzând ce faimă am eu cu echipa mea din Huta. Dar nu ne-a bătut niciodată. A făcut atletism, acolo îl băteam și mai tare. La tenis de masă tot peste mine dădea, iar îl băteam. Ceva măsuri se impuneau împotriva lui Hecko… Așa că m-am trezit acasă cu un plic în care scria: ”Sunteți exclus pe viață din activitatea sportivă deoarece răspândiți idei burgheze în sport”. Am făcut memoriu. Datorită rezultatelor din sport eram destul de cunoscut. Răspunsul însă a întârziat. După vreo două luni am mers la Uniunea de Cultură Fizică și Sport pe regiune. Acolo președintele m-a întrebat ce caut, când a văzut plicul a pus direct mâna pe telefon. Nu am primit niciodată răspuns oficial, dar nici nu a mai contat plicul respectiv și am fost lăsat să îmi văd de treabă în continuare. Și în anul acela, 1959, am plecat la facultate.

Medaliat la cros în 1959
”Studentul Hecko face antrenamente și în sesiune”

– Facultatea a fost mai senină?
– După o lună a fost deja campionatul capitalei la cros. Și îl câștig. M-au pus apoi căpitanul echipei de volei. Am jucat și în echipa de baschet. Așa că deja eram foarte cunoscut în universitate și datorită sportului, și grație rezultatelor de la învățătură. Am făcut imprudența să povestesc unui coleg despre plicul cu excluderea. După câteva zile a aflat conducerea și am primit vot de blam cu avertisment. Au urmat repercusiuni și în plan sportiv, și pe ramură școlară. Inclusiv la gazeta de perete am fost pus că ”studentul Hecko face antrenamente și în sesiune”. Am terminat facultatea în 1964. Când am avut de ales să merg în Nistru sau Chiuzbaia. Am întrebat care are drum asfaltat până în Baia Mare. Și așa am ajuns în Nistru. Pe catedră de rusă și educație fizică.

”La orele de educație fizică, toată clasa era pe schiuri”

– Profesorii de educație fizică au uneori un soi de aură de Cenușărese în cancelarii…
– De obicei profesorii de educație fizică sunt priviți de sus de profesorii de alte specializări. Eu, însă, am avut un avantaj fiind și învățător, și profesor de rusă și română. Așa că nu am putut fi contestat nicio clipă. Îți pot da două exemple de cât este de important ce fel de dascăl ești. Două exemple de la Nistru. Când am mers acolo se arunca o minge în curte și la fiecare oră de educație fizică se juca fotbal. Eu primul lucru am făcut cu maistrul de la atelierul școlii o masă de ping-pong. Unii aveau scutire. Nu-i nimic, făceam cu ei altceva. Așa treptat nu au mai existat scutiri. De la nu știu câte scutiri, am ajuns că nimeni nu voia sub nicio formă să lipsească de la educație fizică. Cum? Când am terminat IEFS-ul, mi-am făcut lucrarea de licență nu din atletism, care era specialitatea mea, ci din… schi. Am făcut rost de tot ce trebuie, schiuri, ghete, bețe, de la CSM Baia Mare, unde eram antrenor. Aveam vreo 30 de seturi, așa că la Nistru, la orele de educație fizică, toată clasa era pe schiuri. Doamne ferește să își mai ia cineva scutire! Pârtia ne trecea prin curtea școlii. La ce zăpadă era atunci de pe acoperișul școlii coborai în vârful pârtiei… Dovadă că am făcut bine ceea ce am făcut a fost și că unul dintre elevii de atunci de la Nistru a ajuns mai târziu antrenorul loturilor naționale de schi fond. Așa că experimentul meu ”Introducerea schiului în ora de educație fizică” a dat roade.

”Așa a început povestea mea cu sportul: cu patinajul”

– Desigur ați rămas în memoria multor generații de elevi. Dar notorietatea ați dobândit-o în sport. Povestea aceasta cum a început?
– A început ca o joacă, așa cum începe sportul pentru fiecare copil. Locuiam la Huta Certeze și părinții mi-au cumpărat o pereche de patine. În toată Țara Oașului numai eu și un băiat din Negrești aveam patine! Așa că aș putea spune că așa a început povestea mea cu sportul: cu patinajul. L-am practicat, ce-i drept, numai de plăcere pentru că pe vremea aceea competiții de patinaj nu existau. Cel puțin nu în partea asta de țară. Sportul care era atunci la mare modă era oina. ”De-a lupta”, cum îi spuneau în Huta Certeze. Cum eram foarte rapid și agil, s-a dovedit că am talent pentru oină. Am jucat fotbal ca elev la Negrești. Acolo am început cu fotbalul. Eram destul de bun, dată fiind viteza mea. Cel mai mult îmi plăcea să joc în atac. Am făcut fotbal și cât am fost elev la Nădlac.

”A fost prima oară când am fentat moartea”

– Patinaj, oină, fotbal. Nu uitați ceva?
– Am avut și o altă pasiune, pe care o putem considera sport. Și dacă se organiza campionat mondial, sigur aveam titluri mondiale în palmares! Pescuitul cu mâna! Am pescuit în toate apele curgătoare din zonă, dar chiar și în mare. Nimeni nu mă bătea! Eram super îndemânatic. Doar că acest talent era să mă și omoare. Am mers pe râul Valea Rea. Era un loc unde era apa mai mare și tot vedeam acolo un păstrăv. Țineam neapărat să îl prind. Într-o zi, tot urmărindu-l, îl văd că intră sub o piatră și am intrat în apă să îl prind. Mi-am băgat mâna sub piatră și m-am băgat cu totul sub apă ca să pot să îl ajung. De ajuns l-am ajuns, de prins l-am prins. Doar că nu am mai putut scoate mâna de sub piatră, nu mai puteam să scot nici capul din apă. Eram la un pas de înec și numai după ce am lăsat păstrăvul din mână am putut ieși iar la suprafață. A fost prima oară când am fentat moartea.

– Să îndrăznesc să întreb de celelalte dăți?
– A doua oară s-a întâmplat la Toplița, unde fratele meu lucra la pădure la un funicular. Eu stăteam și povestea cu fratele meu și un cablu s-a desprind din funicular. Norocul meu a fost că mi-a smuls rucsacul din spate. Dacă lovea un pic altfel, mă omora pe loc. A treia oară s-a întâmplat în 2014, când – în cantonamentul de iarnă de la Harghita Băi – am suferit o accidentare. Trei coaste rupte în cinci locuri și plămâni perforați. Specialiștii de la spitalul din Miercurea Ciuc mi-au spus să nu mai alerg. Eu? Să nu mai alerg? După trei luni de la operație am reluat antrenamentele. După șase luni am participat la Campionatul Național de pistă, la proba de 10.000m. Am luat medalia de argint. Era prima mea înfrângere în România după 30 de ani. Dar eu m-am bucurat de argintul acela ca de o mare victorie: pot să alerg! Așa că am scăpat de trei ori de moarte până acum.

Cursă din 1963
”Mă luam la întrecere cu mașinile care treceau prin Huta Certeze”

– De alergat când v-ați pornit să alergați?
– Alergarea am început-o de tânăr. Am fost acum câteva luni la Huta și vine o bătrânică la mine și mă întreabă: ”Alergați și acum, domnule Hecko?” În copilărie, pe când aveam 10-11 ani, mă luam la întrecere cu mașinile care treceau prin Huta Certeze. Rar treceau mașini pe acolo… Dimineața ieșeam pe malul râului și alergam. De remarcat cu alergarea m-am remarcat la Nădlac. Acolo se organizau multe competiții la multe sporturi. Aveam un profesor de educație fizică din Cehoslovacia, așa era atunci. Șchiopăta, fusese împușcat în picior în război. El m-a învățat volei, șah, tenis de masă. Atunci și acolo am prins cu adevărat gustul atletismului. După ce am venit la Sighet am început să câștig fazele regionale la Campionatele Școlare și să concurez la etape finale pe țară. Ca să revin: primul meu concurs de atletism a fost la Nădlac, când eram în clasa a VII-a și am terminat pe locul II după un elev din clasa a IX-a.

În episodul III, amintiri și nostalgii despre medalii câștigate și lauri ratați, despre sportul preferat și cea mai frumoasă deplasare, câteva reguli ale vieții de sportiv.

Iosif Hecko, schiță de CV – partea a II-a

Cariera de antrenor

VOLEI
1953-1959: Voința Huta
1954-1956: Școala Pedagogică Sighetu Marmației
1964-1978: Școala Generală Nistru
SCHI FOND
1964-1978: Școala Generală Nistru
1965-1967: CSM Baia Mare
1977-1990: Casa Pionierilor Baia Mare
1980-1985: Casa de Copii Preșcolari Baia Mare
1993-1996: Universitatea de Nord Baia Mare
2004-2016: CS ElectroSistem Baia Mare
ATLETISM
1955-1956: Școala Pedagogică Sighetu Marmației
1977-1990: Casa Pionierilor Baia Mare
1992-1996: Universitatea de Nord Baia Mare
2004-2016: CS ElectroSistem Baia Mare
FOTBAL
Stăruința Recea, Olimpia Baia Mare (feminin)
ORIENTARE
Pietrosul Baia Mare, CS Știința Baia Mare, CS ElectroSistem Baia Mare
1998-2018: selecționerul loturilor naționale de orientare pe schiuri
ȘAH și TENIS DE MASĂ
Școala Generală Nistru
BADMINTON
Casa Pionierilor Baia Mare, Liceul nr. 2 Baia Mare

Asociații și cluburi sportive înființate

1953: AS Voința Huta (volei)
1965: AS Școala Generală Nistru (schi, volei, șah, tenis de masă)
1978: AS Pietrosul – Casa Pionierilor Baia Mare (atletism, schi fond, biatlon, orientare, badminton)
1986: AS Atleții Veterani Baia Mare
1991: secția de orientare la Clubul Știința al Universității de Nord Baia Mare
2004: CS ElectroSistem Baia Mare

Sportivi de top

– medaliați la Europene de orientare pe schiuri: Monica Auer, Melinda Nagy, Mihaela Petruț, Sorin Chiuzbăian
– medaliați la Europenele de Sud-Est la orientare în alergare: Monica Auer, Anca Tetișan, Cristina Brezian, Sandra Săndulescu, Roxana Culcean

Ramona-Ioana Pop
Foto: arhiva personală Iosif Hecko

CITEȘTE ȘI:
Iosif Hecko, alergând printre amintiri… (I)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.