La fotbal și la politică se pricepe toată lumea – zice o vorbă atât de veche, încât te și miri că încă n-a fost împăiată. Trecem peste politică, findcă asta ar fi în stare să joace șotronul și după mumificare, și rămânem la fotbal. Fotbal care, la nivelul de vârf din ograda noastră, adică Liga I, e ca un soi de fruct dicotiledonat, de culoare galben-verzuie, cum spunea Florin Piersic într-o savuroasă scenetă de odinioară, din timpuri în care zâmbetul mai avea răbdare cu oamenii. Pe lângă castravetele din scheci, culoarea galben-verzuie li se potrivește, la urma urmei, de minune multora dintre gazoanele pe care le avem pe stadioanele de prin țară. Dar asta e o altă poveste.
Mutând discuția în pas săltat peste imașul unor stadioane la fotbalul propriu-zis, stând și socotind pe îndelete, nu mare îți e mirarea să constați că din penuria de valori fotbalistice s-a născut – și se îngrașă cu osârdie, zi de zi – arta cârcotelii. Un exemplu de manual neomologat al bombănelii unora? CFR Cluj. O echipă care e campioană – că totuși, trebuia să mai și câștige cineva competiția Ligii I -, una care a și ieșit din grupele Europa League, a făcut egal acasă cu Sevilla joi, în șaisprezecimile competiției, e pe primul loc în campionat, dar tot nu e bine. Că are un joc zgârcit, zic unii. Că nu e plăcut ochiului, sugerează dumnealor. Poate ar vrea să se apuce Dan Petrescu să joace tontoroiul sau Perinița cu ai lui elevi în timpul meciurilor, lăsându-și adversarii să le gâdile poarta la buric? E, totuși, echipa care în campionat a dat cele mai multe goluri și a primit cele mai puține. Să-și dea eventual niște autogoluri spectaculoase ca să se simtă unii mai împăcați că am avea, chipurile, un fotbal de ispravă? Hai să fim serioși, asta sună ca și cum n-ai bani de un dromader, dar îți dorești un crucișător al deșertului.
Îndeobște în fotbalul nostru pasiunile sunt mari, iar rațiunile sunt mici. N-ar fi rău să ne mai și bucurăm, totuși, de ce avem. Deocamdată mai avem o echipă românească într-o competiție europeană. Nu e coșcogea Soarele, dar e o rază de lumină, firavă, cum o fi ea. Înseamnă ceva și nu merită luată la preț de matineu. Atâta tot.
Tiberiu SABO
