Într-un sat din Maramureșul istoric locuiesc peste o mie de păpuși…

Originară din Republica Moldova, Victoria Bledea s-a stabilit definitiv în Sarasău în 2018. A adus cu ea și colecția de păpuși inițiată în 2013, pornind de la o achiziție dintr-o piață de vechituri din Italia. Colecția numără azi peste o mie de păpuși, care au făcut subiectul unor expoziții în Sarasău și la Sighetu Marmației. Din lipsă de spațiu, deocamdată păpușile locuiesc în cutii. Dar colecționara speră să organizeze în Maramureșul istoric un muzeu al păpușilor unde ”prietenele” ei să poată să fie admirate așa cum se cuvine…

Păpușa-talisman din cutia de chibrituri

Victoria Bledea  (cunoscută și sub pseudonimul Laura Hybris) nu își aduce aminte prima ei păpușă. Poate și fiindcă, așa după cum admite, a avut o copilărie plină de jucării.

”Ca și orice copil, mă jucam cu ele, mă plictiseam și apoi uitam de ele… Dar îmi amintesc cu drag de păpușa pe care am primit-o pe holurile Circului Național din Chișinău în dar de la Moș Gerilă. Aveam 5 ani. Era un «pupsic» din colecția «Sdelai Sam» (Fă singur), care venea la pachet cu câteva bucățele de material textil din care să îi faci singur hăinuțe. Păpușile din colecția «Sdelai Sam» erau foarte populare în anii ’70-’80 în Republica Moldova.

În aceeași perioadă am mai primit o păpușică înaltă de 3 cm. Am păstrat-o ca talisman până la vârsta de 15 ani. Când, am pus-o într-o cutiuță de chibrituri, și cineva a aruncat-o din greșeală. Sunt fericită, însă, că am «regăsit -o» și am achiziționat-o în 2020”.

Prima colecție, de abțibilduri

Așa cum mereu a iubit păpușile, Victoriei i-a surâs dintotdeauna și ideea de a colecționa lucruri: ”Prima mea colecție, din câte știu, am avut-o pe când aveam vreo 6 ani. Era o colecție de abțibilduri. Țin minte și acum că era formată din 300 de bucăți. Un an mai târziu am dat-o la schimb pentru o colecție de șapte monede din țări europene. Astfel am pus bazele unei colecții pe care o am și astăzi. Am mai colecționat timbre, felicitări, cartele telefonice etc.”.

Totul a început cu… Betsy Clark

Ideea unei colecții de păpuși s-a născut în 2013. ”Atunci am mers pentru prima dată la o piață de vechituri din Ravenna, Italia. Și am cumpărat-o pe Betsy Clark. O păpușă în miniatură, care mi-a trezit nostalgia păpușii talisman din copilărie. După ce am «investigat» povestea păpușii Betsy, mi-am dat seama că este un exemplar destul de rar din anii ’70. Alături de Betsy Clark, am mai achiziționat din piața de vechituri din Ravenna și alte câteva păpuși etnice. Și așa s-a retrezit în mine pasiunea pentru păpuși și s-a născut ideea colecționării lor”, spune Victoria.

Păpuși din peste 40 de țări

Azi Victoria are în colecția sa personală peste 1.000 de păpuși: ”Am adunat păpuși din peste 40 de țări. În proporție de 90%, păpușile sunt unicat, fiind realizate manual”. Și colecția crește mereu. ”Chiar azi am primit în dar câteva păpuși etnice din Germania, Italia și Polonia”, admite Victoria. Mai dăruiește și ea, la rândul ei, păpuși din colecție. Dar doar în măsura în care sunt dubluri. Mai vechi sau mai noi, din lemn sau porțelan, cu ținute elegante sau populare, mari sau mici, colecționara ne asigură că nu are preferate: ”Le iubesc pe toate. Fiecare are povestea ei, trăsăturile ei specifice, farmecul ei…”

”A fost dragoste de la prima vedere”

Cea mai veche datează de la sfârșitul anilor 1800, menționează colecționara. ”Îmi amintesc exact momentul când am primit în dar, din partea soțului, păpușa care a devenit simbolul colecției mele. Era în dimineața zilei de 19 iulie 2014 când m-a luat de la muncă și mi-a zis că are o surpriză pentru mine. O păpușă cu cap de porțelan roz glazurat, pictată manual. Cu corp din bumbac, iar rochița și dresurile din mătase. Nu am rezistat să aștept să ajung până acasă pentru a face poze cu ea. Așa că am oprit într-un parc unde am fotografiat-o. A fost dragoste de la prima vedere”, rememorează Victoria momentul.

Dacă despre cea mai ”bătrână” păpușă din colecție am vorbit, să aruncăm o privire și spre cea mai mică. ”Un set format din Albă ca Zăpada și doi pitici sunt cele mai micuțe păpuși din colecție, au între 1 cm și 2 cm fiecare. La pol opus este o păpușă din porțelan care reprezintă Epoca Victoriană și are o înălțime de aproximativ 90 cm”, face prezentările Victoria.

Visează la un muzeu al păpușilor în Maramureșul istoric

Pentru prima dată păpușile au fost expuse în 2019, la grădinița din Sarasău. Circa 300 de păpuși au făcut deliciul celor mici. Admirate fiind și de cei mari… De Ziua Internațională a Copilului, în acest an, 600 de păpuși din colecția personală a Victoriei Bledea au fost prezentate la Muzeul Etnografic al Maramureșului din Sighetu Marmației în cadrul expoziției ”Pasiunea pentru păpuși – istoria unei povești nemuritoare”. Cele peste o mie de păpuși ”locuiesc” în cutii, din lipsă de spațiu. ”Îmi doresc să fac un muzeu dedicat păpușilor și jucăriilor chiar aici, în inima Maramureșului istoric”, mărturisește colecționara.

Victoria Bledea este cadru didactic la Liceul Tehnologic Forestier Sighetu Marmației. Din 2010 este președinte al Asociației PRO-ART din Republica Moldova, iar din 2021 conduce Asociația Etnoculturală Sarasău ”Leagăn de dor”. Este membru al Asociației ”Suntem Vocea Lor” din Sighetu Marmației.

Ramona-Ioana Pop
Fotografii din arhiva personală Victoria Bledea

CITEȘTE ȘI:
1 Iunie | 600 de păpuși, expuse la Muzeul Etnografic al Maramureșului | galerie foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.