În cadrul programului de pregătire pentru dubla traversare a Canalului Mânecii, Avram Iancu a realizat un cantonament de înot la Marea Neagră și a înotat în mai multe lacuri. La final de iunie a mutat ”sala” de antrenament în Someș. În 28 iunie a pornit din Fărcașa și a parcurs înot ultimii 100 de kilometri ai Someșului, până la ieșirea acestuia din țară. Într-o acțiune pentru ape curate. În care a fost acompaniat pe apă de bărcile gonflabile conduse de lector universitar dr. Horea Naşcu (inițiatorul și coordonatorul acestei acțiuni), bibliotecarul Gabi Stan și de Marius Botea. Primii doi, băimăreni. Cel din urmă, din Snagov.
Plecarea din Fărcașa…
În prima zi, Avram Iancu a înotat 9 ore și 40 de minute de înot, parcurgând 33.7 km. La podul din Seini, ”comitet” de primire: ”Am fost așteptați de peste 50 de oameni, în frunte cu viceprimarul orașului. Duca Barbul, instructor de înot și campion la traversarea lacurilor Tarnița și Beliș, a ținut să mă întâmpine și a adus și copiii pe care îi antrenează să vadă un înotător de anduranță. Și copiii de la secția de handbal au fost aduși de către antrenori”, precizează Avram Iancu pe contul de socializare.
Ziua 2 a însemnat 9 ore și 30 de minute de înot. Pentru ultima zi au mai rămas de parcurs 29 km. La capătul lor, misiunea a fost îndeplinită. ”După 3 zile de efort susținut, în care am înotat 27 de ore și 15 minute, am reușit să ajung la destinația finală, împreună cu temerara echipă de vâslași, în frunte cu profesorul Horea Nașcu, coordonatorul flotilei inedite”, anunță Avram Iancu.
… sosirea în Dara
Și în Satu Mare înotătorul a fost așteptat. Printre alții, de un alt înotător: ”Daniel Graner, jandarm și om al locului. Ceruse permisiunea de a înota alături de mine și de echipă. Evident că am acceptat cu bucurie solicitarea acestuia, legându-se o prietenie pe viață. Împreună am înotat și mărșăluit traversând Satu Mare. A făcut și treabă de ghid: «uite aici e clădirea Consiliului Județean», «uite aici se deversează apele menajere», «hai pe stânga» etc.”
Traseul prin Someș a avut linia de finish în localitatea Dara, ultima așezare românească înaintea frontierei cu Ungaria. ”Sunt și acum obosit, dar merită tot efortul pentru a transmite din nou acest îndemn: să păstrăm apele curate! În plus, mi-am administrat și un excelent antrenament în vederea DUBLEI traversări a Canalului Mânecii”, mărturisește performerul.
Recorduri și premiere
Avram Iancu (născut în 18 februarie 1976, în Petroșani) lucrează la Biblioteca Municipală Petroşani. După lecturarea unei cărți de înot în ape deschise, viața bibliotecarului s-a schimbat. Ajungând să revoluționeze înotul românesc în ape deschise prin traversarea înot a Canalului Mânecii.
Potrivit site-ului personal, și-a trecut în cont deja multe premiere:
– este primul român care a atacat înot Canalul Mânecii (07.08.2014)
– este primul român (născut și crescut în România) care traversează Canalul Mânecii fără costum de protecție, arborând la catargul bărcii sale doar drapelul României (2016)
– este primul și singurul om din lume care a înotat în 89 de zile un fluviu fără costum de protecție, fără nicio zi de pauză, străbătând toată Dunărea de la izvoare la vărsare (2017)
– este primul român nominalizat de către World Open Water Swimming Association la titlul de ”Man of the Year” în lume (2017)
– este primul român care a înotat peste 24 de ore neîntrerupt
– este primul om din lume care a înotat 18 ore și 30 de minute îmotriva curentului, în Dunăre, parcurgând 26 de km (2021)
– este primul român care a câștigat titlul mondial „Performance of the Year 2021” în lume, la înotul în ape deschise, titlu decernat de către World Open Water Swimming Association.
De asemenea, Avram Iancu este deținătorul recordului național de anduranță la înot după durata de timp al înotului: a înotat 36 de ore și 29 de minute fără întrerupere, 103,8 km, între Pojejena și Porțile de Fier (2020).
Sursă: Facebook / Avram Iancu
CITEȘTE ȘI:
Pentru un Someș curat | Înotătorul Avram Iancu pornește din Fărcașa ”într-o cursă grea, dar epică”