Un nou termen de start al lucrărilor la pasajul Clubul Văcarilor avansat de cei de la Consiliul Județean Maramureș. În vara acestui an ar urma să se dea startul acestor lucrări, potrivit anunțului făcut de cei de la CJ Maramureș.
„Avansăm cu un proiect esențial pentru Baia Mare! Am avut o nouă întâlnire privind stabilirea serviciilor de supervizare pentru pasajul de la Clubul Văcarilor, un obiectiv strategic menit să reducă blocajele din trafic și să îmbunătățească mobilitatea urbană.
Conform obligațiilor legale este necesar ca un diriginte de șantier să supervizeze întreaga execuție a lucrărilor.
Proiectul tehnic este finalizat și în curs de avizare pentru obținerea autorizației de construire. Estimăm că în aproximativ o lună și jumătate vom putea începe efectiv lucrările, iar termenul de execuție este de 12 luni de la startul șantierului.
Știu că maramureșenii s-au săturat de promisiuni și proiecte rămase doar pe hârtie. Oamenii vor șantiere, pentru că șantierele înseamnă investiții concrete, locuri de muncă și plus-valoare în economia locală”, anunță CJ Maramureș.
Dragoș HOJDA