În aceste zile vedem tare mulți amatori de statistici făcute după criterii numai de ei visate. Cei care se cred politicieni zic că există numai două categorii de alegători: ai noștri și ai lor. Tot de la ei ne vin și cele două Românii: o fi vorba de România lor și România noastră – a muritorilor de rând?! Juriștii și ziariștii vorbesc despre statul aflat la vedere și statul paralel. Nici economiștii nu se lasă mai prejos: ei împart societatea în bogați și săraci, angajați și șomeri, antreprenori și muncitori. Pe turnantă apar în mare viteză psihologii și sociologii, care au învățat tabla împărțirii cu doi: educați și analfabeți funcționali.

Bunul simț, o nestemată tot mai rară

Dacă se găsește cineva mai curios din fire și-i întreabă de ce practică împărțirea cu doi, e vai de liniștea lui de om curios. Să-i vezi pe autorii împărțirilor! Din buzunarul de la piept își scot aura și nimbul de om important, inspira profund din ultimul neuron plictisit și se reped la curios spre a-l convinge de marele adevăr. Se proptesc pe lăbuțe, cu privirea ațintită pregătită să-l hipnotizeze și declamă emfatic: ”Societatea este…” Urmează o înșiruire lungă de atribute, aprecieri, adjective, invective, metafore și sforăituri din care întrebătorul va înțelege musai că el, împărțitorul, face parte din elită, iar amărâtul de curios se poate încadra singur în cealaltă categorie. El, împărțitorul de lumi, este altfel, nu ca amărăștenii: el are simțirea sus în stratul rarefiat de ozon.

Societatea este (ca să începem fraza și noi așa) alcătuită din oameni de o largă diversitate fizică și morală. Asta e cert. Iar diferențele sunt cele care dau farmecul vieții sociale, stabilite fiind după multe criterii: înălțime, culoarea ochilor, a părului, arieni sau caucazieni, bogați sau săraci, educați sau fără școli la activ, veseli sau morocănoși, pozitivi sau mai puțin etc. Nu contează nici forma omului și nici locul ocupat în societate când vine vorba de bun simț, bună creștere, 7 ani de-acasă, politețe și respect. Chiar nu are nicio importanță mărimea diplomei sau lungimea piscinei. Cei cu bun simț se pot considera fericiți: au în proprietate o nestemată rară, tot mai greu de găsit. Ceilalți…

Firescul a devenit excepția

Dacă împărțim lumea după mărimea și calitatea bunului simț, s-ar putea să-i vedem pe unii cum își cer intrarea în lumea nesimțirii. Spre deosebire de cel nesimțit, omul de bun simț își dă seama de ce face, ce zice, cum privește, este conștient și înțelege mersul treburilor, lucrurilor, situațiilor bazându-se pe informații, cunoștințe acumulate în timp sau pe elemente logice ori intuitive. În oglindă îl avem pe omul nesimțit, căruia i se mai spune: nerușinat, impertinent, prost crescut, bădăran, necioplit, mojic etc. Pentru simțire există grade de evaluare, între care bunul simț este cel mai cunoscut, fiind alcătuit din atribute care caracterizează atât comportamentul uman, cât și mentalitatea socială. Dintre aceste atribute, compasiunea, altruismul, armonia, conștiința, respectul, politețea sunt definitorii. Nesimțirea are cam aceleași înțelesuri, dar pe dos. Bunul simț este un tip de comportament social care se manifestă în mod natural, simplu, și are o valoare umană firească. Stăm și ne crucim observând că firescul, naturalul și normalitatea au ajuns niște flori de colț pe cale de dispariție.

Nesimțirea, mereu înfloritoare

Se pare că definiția bunului simț este mult prea filosofică din moment ce nu prea este înțeleasă. Puțini vor să-i pătrundă sensul. Poate ar trebui elaborată o altă definiție, mai pragmatică. Poate ar trebui dată în doze, ca cele de bere sau de suc: colorată și ambalată i-ar atrage pe mulți la prăvălie, să o cumpere. Înainte de 89, se spunea cam așa: ”Tov-ule, unde-i securitatea? Peste tot, omule, peste tot!” Așa-i și nesimțirea, mereu înfloritoare, expansivă pe cantitate și cu accente moderne pe diversitate.

”Măi, nesimțitule, nu te mai împinge!” Și el se împinge înainte, se vânzolește, zvârcolește ca să ajungă primul în tranșee, în lupta pentru tigăile promoționale sau agheasma de Bobotează. Nu se dă în lături când poate să-și înfigă coatele-n coastele celui de lângă el. Se simte chiar obligat să o facă! Și țipă cât îl țin bojocii: ”Te urci pe mine, măi, nesimțitule?” Încărcat cu mulțimea de tigăi ori cu bidoanele de agheasmă, împingătorul se simte beat de fericire. Încă o dată a reușit să învingă bunul simț. Se îndreaptă spre acasă victorios că a rămas în topul nesimțirii, primul pe listă. Ce o fi făcând cu atâtea tigăi sau cu bidoanele de apă sfințită, nici el nu știe! Dar astea sunt detalii…

Ce ne facem când lipsesc cei 7 ani de-acasă?

De unde luăm bunul simț? De la părinți, educatori, învățători, dar și din societate. Când poate fi accesat? În vremea celor 7 ani de-acasă, când se clădesc în mintea pruncilor fundamentele omului de mâine, ale omului normal, firesc și social. Dacă perioada de început este ratată, mulți vor îngroșa rândurile celor lipsiți de bunul simț.

Societatea, însă, poate corecta unele lipsuri care vin din fragedă pruncie, prin ceea ce se numește opinia publică – instanța de judecată a colectivității care exprimă gândirea, înțelegerea și acțiunea față de o anumită stare socială. Cu cât vor fi mai mulți semeni aliați și hotărâți să ia atitudine față de mizeria făcută în spațiile publice, de manifestările de bădărănie și mojicie ori față de cei nepoliticoși și lipsiți de respect, cu atât – cu certitudine – se va diminua nesimțirea. Viața ne demonstrează că, dacă numai o singură persoană hotărăște să-l apostrofeze pe un nesimțit, ea va risca agresiunea fizică, mașina plină de autografe cu cheile, roțile sparte cu șurubelnița, poarta casei decorată cu graffiti și multe altele. Vorba lui Moș Ioan Roată: unde-i unul nu-i putere…!

Valorile trebuie coagulate într-o opinie publică activă

Dacă privim peste gardul țării, observăm că la ”ei” opinia publică este o forță, cu putere de acțiune și intervenție socială, dar mai ales de corecție a ceea ce nu merge bine. Cu toată forța de care dispune, opinia publică de la ”ei” face față tot mai greu la invazia nesimțirii venite de pe toate meridianele. Și de la noi pleacă periodic multe containere pline cu nesimțire.

Societatea nu poate interveni în educația copiilor, în familiile acestora la vremea în care ar trebui puse bazele bunului simț, dar își poate coagula valorile într-o opinie publică activă, menită să apere valorile bunul simț de buruienile care-l năpădesc. O opinie publică activă înseamnă mai puțină nesimțire.

conf. univ. dr. ec. Vasile Bîrle

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.