Închiderea Minei Colbu - E.M. Borșa

Iată că am ajuns la final cu seria noastră de articole dedicate mineritului. Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” a încercat și, sperăm noi, a și reușit să sensibilizeze opinia publică referitor la această industrie ce a modelat social și economic regiunea noastră.

Se va mai redeschide cândva mineritul?

Încetarea acestei activități a afectat, cum era și normal, comunități întregi, a dus la scăderea drastică a nivelului de trai și, implicit, la alterarea calității vieții, în general, pentru mulți mineri. Au trecut deja 15 ani de la închiderile totale ale minelor și resentimentele unei generații sunt încă vii, cum la fel de dezolante și palpabile sunt ruinele unui patrimoniu material industrial cândva înfloritor.

La întrebarea ”Se va mai redeschide cândva mineritul?”, răspunsurile intervievaților noștri, chiar dacă nuanțate, au exprimat, aproape fără excepție, o amară decepție privind modul în care decidenții momentului au ales să condamne o întreagă breaslă la dispariție profesională. Dar mai bine să vedem ce au avut de zis ortacii noștri referitor la această chestiune.

Galeria Mina Văratec – E. M. Băiuț
”Nu cred în redeschiderea mineritului românesc”

V.M. Nu cred în redeschiderea mineritului românesc niciodată. Cu fiecare zi care trece cresc cheltuielile necesare acestei necesități, situația minelor închise devenind tot mai grea. Redeschiderea minelor nu este o operație simplă; în orice condiție geo-minieră, redeschiderea unei mine reprezintă o cheltuială de 2-3 ori mai mare decât săparea totală a lucrărilor din nou, excluzând riscurile mari de execuție pe care le prezintă redeschiderea în sine (surpări, gaze și ape de mină cumulate cu pericol de inundații și explozii de gaze etc.). Săparea nouă a unei mine presupune formarea unor generații noi de meseriași (10-15 ani), acordarea din bugetul de stat a unor fonduri deosebit de mari (pentru lucrări de deschidere, pregătire și de exploatare), drumuri de acces și chiar incinte pe alte locații decât cele actuale, rute de curent, apă, canalizare, etc.

”Mineritul la noi nu s-a închis, s-a abandonat”

M.L. Veci… Dar e simplu, pentru că mineritul la noi nu s-a închis, s-a abandonat. Când închizi o mină și, mai ales, dacă ai niște rezerve cât de cât, închizi în așa fel ca oricând să poți relua activitatea. Dar astea de acum nu se mai pot redeschide. La Cavnic, dacă să zicem, mâine se hotărăște cineva să redeschidă mineritul, îi trebuie să lucreze cel puțin 20 de ani să scoată prima tonă. În toate puțurile s-au aruncat, s-au astupat de sus cu moloz, la Cavnic gunoaiele le-au băgat în puț. Suitorii de aeraj, de 500 de metri adâncime i-a pușcat sus, i-a închis.

F.N. Niciodată. Adică, mici perimetre posibil, dar la efectivele și producția pe care am prins-o noi, nu cred. Probabil au mai rămas rezerve care pot fi exploatate cu sprijin de la stat, dar la ce activitate și ce amploare a avut mineritul maramureșean în anii ’70-’90, nu cred.

”Totul s-a luat, s-a luat tot, tot”

V.Z. Nu, nu cred. Pentru că totul s-a luat, s-a luat tot, tot. TH-uri, șine, tot, și-n 300 numai axa de la mașina de extracție n-au putut-o lua, băiuțeni, botizeni, au luat tot, tot, tot.

D.F. Cred că anumite zone minerești pot fi repuse în viață, doar cu altă mentalitate, pot fi puse în viață. Cariere mai ales. Punctual se poate deschide, să luăm Bartoșa de la Săsar, Borzașul, luăm Băiuțul.

S.I. Oooo, pe lumea aialaltă. Ți-am povestit mai înainte că din ’76 până în ’82 s-a deschis puțul Werner de la orizontul de bază până la 9 și cam la 35-36 de metri diferența de nivel între orizonturi, deci 9 ori 4, să fie, 360 de metri s-au redeschis și moazele n-au fost schimbate că majoritatea erau din lemn de castan și au rezistat bine în apă. Deci, din ’76 în ’82 pentru 360 de metri…

”Redeschiderea? Alea sunt povești”

P.S. Nici poveste, nici poveste. Mineritul presupune investiții enorme. Cine o să îți povestească vreodată că redeschidem noi Baia Sprie, ăla vorbește prostii. Sectorial, nu trebuia să le închidă din start, atunci trebuia să le cearnă decidenții noștri, trebuiau să le cearnă și să aleagă. Nu s-a vrut. Redeschiderea? Alea sunt povești. Deschiderea? Da, poate, mai sunt câteva zăcăminte care să le iei și să le exploatezi în părțile superioare. Rezerve sunt, dar nu merită investițiile. Nu știu la ce preț trebuie să ajungă metalele sau cine știe ce catastrofe, război, plăgi, chestii din astea, în care tu să fii forțat să îți exploatezi rezervele tale, să nu ai acces la cele din străinătate, atunci da.

Cariera Dealul Minei – E. M. Baia Sprie
”O să plângă generațiile următoare după zăcămintele”

S.E. Da, cred. Peste 100 de ani, 50 de ani va fi nevoie să se redeschidă pentru că o să fie o penurie de metale neferoase, se vor epuiza și vor fi nevoiți să deschidă vechile mine. Acum, problema este că s-a făcut fractura asta, s-a rupt aici și va fi greu să începi din nou, să formezi oameni, care nu se formează de pe o zi pe alta… Probabil că vor fi utilaje foarte performante și altfel se va gândi mineritul.

M.D. Ce m-a dezamăgit a fost oprirea mineritului în țară. În țară, vorbesc metale neferoase, că văd că mai merge cărbunele, dar nici ăla nu o duce prea bine. Oprirea a fost cea mai grea lovitură pe care a primit-o țara și o să plângă generațiile următoare după zăcămintele. Le-am oprit. De ce? Trebuia să ascultăm de cine nu trebuie. Mineritul e necesar, domnule, va fi cerere de metale, din ce vom face toate cele? Vor fi toate atâta de scumpe, metalele o să aibă un preț că ne-om scărpina în cap, așa cum o să ne scărpinăm și după păduri și după…

”Și mineritul ăsta îi așa, ca și un film”

C.V. Cât trăim noi, nu. Doar dacă te iei după teoria aia că totul e ciclic și ajungem la un moment dat cu evoluția într-un punct că până la urmă trebuie să se întoarcă înapoi și atunci probabil că o să se reia. Se vor termina resursele și atunci o să caute urmașii noștri ce-am lăsat noi, cum la rândul nostru noi am căutat ce-au lăsat înaintașii. Eu am convingerea că o să se ajungă la chestia asta, dar nu în viața asta a noastră. Totuși, lumea ar trebui să cunoască adevărata față a mineritului și să nu rămână cu impresia de pe vremuri când mineritul era privit doar ca o chestie materială, și… Eu sper să se redeschidă.

D.D. Și mineritul ăsta îi așa, ca și un film, a fost frumos, și toate ca într-un film, când se termină scrie „Sfârșit”, nu scrie „Va urma”. Era fain dacă scria „Va urma”, atunci însemna că mai aveai o speranță, că va mai urma, dar așa, ca la orice film „C’est fini”… Nu mai cred că se va mai redeschide.

Oricine dorește să facă parte din acest proiect cultural este rugat să contacteze Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” din Baia Mare prin intermediul e-mail-ului muzmin@rdsmail.ro.

Parteneri

Proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Mai multe despre Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” descoperiți aici.

CITEȘTE ȘI:
Mineritul ca paradigmă
Condiții de muncă
Accidente și boli
Minunile din subteran

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.