
Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România este sărbătorită, în fiecare an, în cea de-a doua zi de duminică a lunii mai. Pentru a marca această sărbătoare, Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania” organizează în Baia Mare Festivalul Zilei Naționale a Portului Tradițional din România.
Astfel, în 12 mai, în cadrul festivalului se vor derula mai multe activități la care maramureșenii sunt invitați să ia parte. Parada a portului tradițional va începe la ora 15.00. Pornirea va fi de la sediul Ansamblului Folcloric Național ”Transilvania” (Bd. Traian nr. 8), destinația va fi Palatul Administrativ (str. Gheorghe Șincai nr. 49).
De la ora 15.30, în foaierul Palatului Administrativ, va fi vernisată expoziția de costume ”Lada de Zestre”. Despre importanța portului tradițional vor conferenția: Măriuca Verdeş şi conf. univ. dr. Delia Suiogan. Expoziția va putea fi admirată până în 31 mai. Începând cu ora 16.00, în fața Palatului Administrativ se va desfășura un spectacol folcloric susținut de artişti maramureşeni.
Cu prilejul festivalului va fi organizat și concursul ”Lada de Zestre”. În cadrul căruia va fi premiat cel mai frumos port tradițional femeiesc şi bărbătesc care participă la paradă şi la expoziție. Premiile constă în bani, după cum precizează organizatorii: 500 lei pentru premiul I, 300 lei pentru premiul II și 200 lei pentru premiul III. Condiția pentru a avea șanse la premii este una: costumul trebuie să fie autentic şi complet (de la găteala capului până la încălțăminte).
Sursă: Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”
CITEȘTE ȘI:
Evenimentul ”De Florii în satul maramureșean” are loc în Sighetu Marmației și în Desești



































Este o bucurie sa aflam ca Ziua Nationala a Portului Traditional din Romania este sarbatorita in fiecare an in Baia Mare, orasul nostru frumos din Maramures. Este un prilej unic de a ne imbraca in portul traditional si de a ne bucura impreuna de frumusetea si autenticitatea lui. Este remarcabil faptul ca Ansamblul Folcloric National ”Transilvania” a organizat un festival dedicat acestei sarbatori, unde maramuresenii sunt invitati sa ia parte. Sunt nerabdatoare sa admir parada costumelor traditionale si sa vizitez expozitia “Lada de Zestre”.