Colegi din două licee. Plus din teatru. Elevi din mai multe promoții. Prieteni mai vechi și mai noi. Vecini. Cam aceștia au fost cei care au ales într-o superploioasă zi de iunie să fie prezenți alături de Nicolae Weisz. La evenimentul de lansare a cărții „Cronici cronice și acute. Ecran Netflix”. Bine, ”să fie prezenți, alături de Nicolae Weisz” este un fel de a spune. Dar să nu anticipăm…

Autorul nu a venit, iar ”moderatorul” și-a uitat notițele acasă

Oricine îl cunoaște cât de cât pe Nicolae Weisz, știe că în preajma lui tradiționalul, convenționalul sau locurile comune pur și simplu nu supraviețuiesc. Așa că dacă s-a întâmplat ca cineva să creadă că lansarea primei cărți avându-l ca autor va fi un eveniment scorțos, care se se supunelor rigorilor clasice, s-a înșelat amarnic.

Prin urmare, Nicolae Weisz s-a erijat în moderatorul întâlnirii, anunțând că autorul nu este prezent și că el, ca și moderator, a scris pe o foaie niște rânduri despre cartea „Cronici cronice și acute. Ecran Netflix” pe care trebuie să o prezinte, doar că… a uitat foaia acasă. Și uite așa a început ”joaca”!

Viață ”topită în osatura filmelor”

”Ar trebui să ne temem de spiritul său ludic, de jocurile de cuvinte, de asociațiile insolite?”, de aici începe Alexandru Jurcan prefața volumului. Și tot el vine și cu răspunsul. Și cu nuanțările.

”Nu, nu frică, ci mai degrabă o admirație spontană, o bucurie cathartică la descoperirea acestor cronici care n-au cum să semene cu altele ale altora. Autorul pornește într-o odisee hilară și ne trimite/retrimite în tuneluri cinefile, uimind prin deconstrucțiile de o ironie… constructivă. nicolae Weisz se întreabă mereu dacă e film sau… filmuleț, deoarece «strada nu e chiar stradă, e o străduță». Citate latinești, extrapolări jucăușe, labirinturi chiar extra cinefile și, deodată, o paranteză uriașă: «fac o mărturisire…» Adică viața sa topită în osatura filmelor”.

Despre borcanele ba de castraveți, ba de zacuscă pretinse pentru coperta 4 sau pentru discursul live nu zicem nimic. Fac parte din… bucătăria internă a evenimentului.

”Un ghid cinefil, erudit și incitant, redactat în cheie ludică și bonomă”

Postfața îi aparține Danielei Sitar-Tăut, cea care avertizează cititorul că autorul are o pasiune aparte și un talent și mai și de a da ”cu savoare cu tifla-n cap, taman atunci când pare c-am fi asimilat lecția”.

Și se mai menționează în postfață: ”Percep tomul de față ca pe un ghid cinefil, erudit și incitant, redactat în cheie ludică și bonomă, alternând stilistic registrul colocvial cu cel standard, literar, sau inserând paragrafe docte și academice, elaborate în tușă condescendentă, menite să descurajeze verdicte infailibile ale unora legați instituțional și parcă definitiv de analiza/judecarea filmelor. Dincolo de aceste jonglerii și sinuozități lingvistice, cronicile abundă în situații hilare, ironice și autoironice. Socotesc că volumul ar merita să fie tradus, iar cei de la Netflix informați de faina reclamă ce li se face pro bono prin intermediul cronicarului”.

O carte cu ”zvâc” și un autor cu mare putere de se-ducție

Despre cum cartea este ”și învățătură, și petrecere”, sub motto-ul unui netflixian (netflixist?!) care se respectă, ”Te uiți și privești”, a vorbit Delia Muntean. Și despre puterea de se-ducție (da, da, se-ducție, nu seducție) pe care Nicolae Weisz o exercită în ”cronichete” asupra cititorilor, ducându-i acolo unde el dorește, fără să le răpească, însă, acestora iluzia că merg în direcția în care ei vor să meargă…

A mai pomenit, criticul literar, despre un ”zvâc” care te ține mereu în povestea spusă de Nicolae Weisz, dar și despre devierile care dau peste cap așteptările cititorilor. De unde și concluzia ”moderatorului”: ”e practic o carte de croșetat: o idee pe față, o idee pe dos”.

”Ai dreptate”

”Moderatorul” lansării a ascultat cuminte părerile despre carte. De altfel de ce să ”chibițeze” el, când însuși autorul a mărturisit în debut de volum: ”N-am să ripostez dacă, cine știe, pe vreun forum de discuții, te apuci să aduci niscaiva critici cărții de față… Ba totuși, dacă o să fiu bine dispus (ca de obicei), o să adaug un Ai dreptate. Atât și nimic mai mult și niciodată altceva. La fel voi proceda și dacă o să zici de bine: Ai dreptate”.

Iar după ce toți cei care au avut de vorbit la lansare au vorbit, Nicolae Weisz (care a ajuns între timp în sală…) a explicat: ”Majoritatea ați venit pentru mine. Un lucru de care sunt foarte mândru. Dar aici nu trebuie să fie vorba despre autor, trebuie să fie vorba despre o carte”.

O carte citită cu zâmbet, cu nostalgie și cu… creionul pe hârtie

Cu zâmbetul pe buze, așa am citit eu cartea „Cronici cronice și acute. Ecran Netflix”. Dar și cu creionul pe hârtie. Pentru că am găsit în ea multe idei la care am știut că voi dori să revin și să meditez după ce zâmbetul inițial își va fi făcut destul de cap. Am oftat în pumni la multe formulări suficient de suculente încât să regret amarnic că nu le-am născocit eu.

Ca un devorator de filme am citit volumul. Și cu un interes aproape meschin. Recunosc. Interesul de a economisi timp și de a merge pe mâna autorului: ce să văd și ce să nu văd.

Și am lecturat cartea și cu nostalgie. Pentru că mi-a amintit de orele de franceză din liceu. Când timpul zbura și când – nu știu cum, dar se întâmpla de fiecare dată – fiecare lecție era nu doar de gramatică, nu strict de vocabular, nu doar de cultură și civilizație franceză, ci era și o lecție de viață. ”Predată” în același stil ludic, condimentat cu doze perfecte de ironie și autoironie. Exact așa cum este scrisă și cartea.

”Să vorbiți mai mult despre carte și mai puțin despre autor!”, aceasta a fost indicația regizorală a lui Nicolae Weisz înainte de lansare. Dar cumva toate discursurile (și cele pregătite, și cele spontane), tot la el au ajuns. Și, uite așa, în ”absența” autorului, lansarea de carte s-a transformat în declarație de dragoste.

Cartea poate fi comandată aici.

Ramona-Ioana Pop
Foto (c) Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.