”Când sunetul ceterei începe să răsune, iar pașii de joc se prind în horă, simțim cum fiecare suflet se umple de bucurie și iubire. Portul maramureșean, cântecele vechi și energia autentică a celor prezenți creează o atmosferă magică, unde timpul pare să se oprească, lăsându-ne să trăim clipa cu toată ființa noastră.
Ne bucurăm împreună, râdem, cântăm și dansăm, redescoperind acea legătură profundă cu rădăcinile noastre și cu oamenii care împărtășesc aceleași valori. În fiecare zâmbet, în fiecare îmbrățișare, în fiecare privire sclipitoare se simte dragostea pentru tradiție și frumusețea simplă a vieții”. Așa descriu organizatorii evenimentul „Iubește Moroșenește”.
Ediția 2025 are loc în 22 februarie, de la ora 16.00, la Romanița Events în Recea. Cod vestimentar: tradițional românesc. Invitați: Petrică Mureșan, Frații Chindriș și Anda Horoba, Irina Pop, Dorin Filip, Sonia Rațiu, Anuța Motofelea și Aurel Tămaș.
”Maramureșul este despre suflet, comunitate și iubire – iar acest eveniment ne arată cât de minunat este să fim împreună, să ne bucurăm unii de alții și de darurile pe care cultura noastră ni le oferă”, se arată pe contul dedicat evenimentului.
Informații și rezervări la telefon 0754-877138.
CITEȘTE ȘI:
Baia Mare | Șezătoare la Muzeul Satului