În 16-18 august are loc Fest-în-Vale: va fi fain și bine la Breb

A șasea ediție a evenimentului Fest-în-Vale are loc la acest final de săptămână la Casa din Vale Breb. ”Conceput ca un festival de dimensiuni mici, evenimentul propune mai multe activități, care au ca scop principal dezvoltarea culturală și socială în mediul rural, atragerea unui număr cât mai mare de turiști în zonă și promovarea sustenabilă a acesteia, având totodată și o componentă caritabilă prin strângerea de fonduri pentru Centrul de zi Micul Prinț din Sighetu Marmației, cauza pe care o sprijinim la fiecare ediție”, menționează organizatorii.

Vor performa și vor avea prezentări în cadrul festivalului: Subcarpați, Moonlight Breakfast, Corina Sîrghi și Taraful, Jean Americanu, Ceterași de pe sate, Dodo, Dragoș Stan, Antonio Meze, Alex Dima, Oltea Zambori, Larisa Perde, Bogdan Bob Rădulescu.

”Vor fi concerte din diferite genuri muzicale, care vor face să vibreze cele două scene cu ritmuri care sunt la intersecția dintre hip-hop, folclor autentic, electro, funk, fusion, mix de electro-soul-beat, lăutărească; vom organiza din nou «Târg în sat», unde artizani, meșteri populari și artiști plastici își vor vinde produsele făurite cu mare pasiune; apoi vom avea rubrica «Facem fain și bine la Breb», pe scena din Grădina Culturală, cu invitați speciali din diferite domenii de activitate, care vor avea prezentări și discuții interactive cu cei prezenți, vor fi colțuri interactive, ateliere de sculptură, terapie, yoga, coaching”, detaliază sursa citată.

Intrarea la concerte se face pe bază de abonamente, care se găsesc exclusiv aici, locurile fiind limitate.

Sursă: Facebook / Casa din Vale Breb

CITEȘTE ȘI:
”E prima dată când ajung în Breb. E tare fain” (Alex Dima)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.