Înainte să învăț să umblu, tata mă ducea la sala sporturilor la meciurile Minaurului. Înainte să știu socoti, număram pe degete golurile înscrise de minauriști. Înainte să îmi fie clară diferența dintre bine și rău, dintre alb și negru, știam că Minaur e echipa mea. Nu aveam îndoieli, nu mă măcinau dileme.

Duminicile erau ale Minaurului. Și celelalte zile din săptămână existau în bună măsură doar ca să mă conducă spre meciul următor. Orice întâlnire cu Minaur era bucurie. Orice victorie era sărbătoare. Și, recunosc, înfrângerile erau uneori ”asortate” cu lacrimi și suspine. Pe atunci, lucrurile erau simple. Eroii copilăriei mele nu erau personaje fictive de poveste, ci erau jucătorii echipei mele favorite. Pe care aveam șansa să îi aplaud și să îi încurajez la fiecare meci. Ce privilegiu!

Intrată în sala sporturilor – ticsită de spectatori pe scaune, pe scări, pe balustrade și chiar în spatele tabelei de marcaj – știam că fac parte dintr-o mare și superbă familie. Care vibra la unison atunci când scanda MI-NA-UR, făcându-i pe jucătorii ”dirijați” de emeritul Lascăr Pană să se autodepășească și turnând plumb în picioarele adversarilor.

Niciodată nu am uitat, niciodată nici măcar nu s-au estompat amintirile de (Min)aur. Și azi, ca și cândva, simt tumultul tribunelor care prindeau viață când Maricel Voinea înscria, ca în joacă, cu efectul bine știut. Nu am uitat niciodată inteligența și naturalețea cu care Iosif Boroș conducea din teren echipa. Nu mi s-au șters din minte (cum aș putea?!) paradele de geniu ale lui Neșovici și Petran. Văd și acum giumbușlucurile lui Porumb, care dărâma pe semicercuri adversarii ca pe niște popice. Țin minte cum săreau în aer suporterii la golurile spectaculoase ale lui Covaciu. Și cum, năvalnic și impulsiv, Lascăr Pană era peste tot și orchestra o echipă care a făcut un oraș întreg să iubească handbalul. Ce simfonie!

Azi, cele două echipe de handbal care poartă sigla CS Minaur Baia Mare joacă meciuri decisive. Fetele în semifinala EHF European League. Băieții în semifinala Cupei României. Minaur Baia Mare este singurul club cu două echipe în faze finale de cupe europene. Nu din România. De pe continent. Pentru că echipa masculină va juca finala EHF European Cup.

”Miercuri, 14 mai, a avut loc inaugurarea Handbal Clubului Minaur Baia Mare, primul club de handbal din țară”, scria Lector în Basorelief în 1974. Asta era știrea. De aici a început totul. Și cei atinși de ”microbul” Minaur înțeleg…

Ramona-Ioana Pop
Sursă foto: arhiva personală Ion P. Pop

CITEȘTE ȘI:
În 14 mai 1974 se înființa Handbal Club Minaur Baia Mare – așa a început povestea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.