Cât îi Maramureșu’ | De-ale lui Pălie, Foca și Pintilei. Ori zile în care nu-i slobod la lucru pe câmp

Mai demult, când poate oamenii își îndreptau mai des privirile spre cer, se credea că există o perioadă a lunii iulie când trăsnetele și fulgerele sunt puternice foc și că pot provoca mari pagube dacă nu se ține cont de niște interdicții bine înrădăcinate în mentalul țărănesc.

Între 20 și 27 iulie sunt șase zile așa-numite ”cu prilej”: Sfântul Ilie – 20 iulie, Pălie – 21 iulie, Maria Magdalena – 22 iulie, Foca – 23 iulie, Ana – 25 iulie, Pintileiu – 27 iulie. Șase zile din opt în plină vară, în care muncile câmpului, deși în „plin sezon”, nu erau recomandate, pentru a nu stârni forțele naturii. Zilele astea sunt numite și „sărbători mânioase” sau „sărbători jingașe”.

Sfântul Ilie îi ușor de recunoscut, fiindcă umblă mereu cu un car de foc, inconfundabil printre alți sfinți. Stăpân peste nori, furtuni, grindină și alte fenomene meteorologice, Sântilie avea obiceiul de a isca panică printre locuitorii satelor, pedepsindu-i cu fulgere și trăsnete dacă se întâmpla să îi prindă lucrând pe câmp în ziua în care se cuvine să fie sărbătorit (20 iulie). „De ziua mea (dacă vă pasă) stați acasă”, cam ăsta ar fi mesajul mâniosului Sfânt Ilie.
Omul din popor credea că atunci când trăsnește, Ilie „fuje cu caii pă ceri și trăsnetu îi de la zgomotu copitelor”. (din Calendarul popular)

Sfântul Foca are apucături asemănătoare cu ale Sfântului Ilie. Și el avea obiceiul să-i pedepsească pe cei care încălcau interdicţia de a nu lucra, mai ales cu fânul, în ziua de 23 iulie, când se spune că moaștele Sfântului ar fi fost mutate la Constantinopol.

„Tata meu o zis că Lușca lui Grigoriu o lucrat cu fânu în Foca ș-o făcut fârcitură și-o venit o Vântoasă și-o luat furcitura de pe par și n-o mai rămas nicio furcă de fân, nu l-o mai văzut nime veci.” (din Memoria Ethnologica, Colecția Parasca Făt)

Ziua de Adormirea Sfintei Ana (25 iulie) e încă o sărbătoare cu prilej din numeroasele astfel de sărbători ale lunii iulie. Așa că trebuie ținută într-un anume fel. Nu-i bine a lucra.

„O fost on om, un vecin de-a nost, ș-o mărs după fân în câmp, în ziua de Ana. Și altu o zis cătă el:

– Măi, unde meri?

– Că după fân.

– Măi, nu mere, că-i zi cu prilej.

– D-apai ce zi-i astăzi?

– Ana.

– D-apăi șadă acasă Ana, că io mă duc după fân.

O zinit cu fânu și-o descărcat și la cela din pod ce-o tomnit fânu i-o sărit furca de ser din coadă și i-o dat drept în ochi la celălalt, din șură, care-i dădea fânu. Ș-o mai trăit o săptămână ș-o murit. Nu l-o dus nime la doctor, că n-o fo pe-acele vremuri atâția doctori. Ce-ai pățit, cum ai pățit, te-ai dus în ciurda lui Dumnezeu”.  (de la Luchiana Făt, Desești; din Memoria Ethnologica, Credințe și obiceiuri de vară, Colecția Parasca Făt)

Pintilei sau Sfântul Pantelimon (27 iulie) e ultima zi din seria de sărbători mânioase. Nu se lucră, nu se cosește, nu se sapă. Punct. Pintilei aduce vânturi și duce fânu la acela care o lucrat în zâua lui. Îl poate trăsni, nu numa atunci, și mai târziu.

Iată o legendă legată de ziua aceasta, relatată în Calendarul popular, autori Pamfil & Maria Bilțiu:
„On om o lucrat în ziua de Pintilei. O făcut fân și când o gătat clăile, o vinit on vânt și i-o ridicat fânu și i l-o dus. Da el o fost făcută fân și clăi și în zâua de dinainte. Și când o văzut că-l duce tăt, o strâgat:
– Hoghi, Pintilei! Hoghi, Pintilei! Că nu-i tăt de azi, că-i și de ieri.
Ce o avut făcut din ceielaltă zî, nu i l-o dus.”

Din 28 iulie, gata, îi iar slobod la lucru, că-i mult de recuperat. Asta, desigur, dacă mai lucră oamenii cu fânul, dacă mai au animale, că nu puțini s-au lăsat de astfel de îndeletniciri odată cu modernizarea, iar personajele precum Pălie, Foca și Pintilei par povești pentru copii, în care nu mai cred decât bătrânii satelor. Și poate nici măcar ei așa cum credeau odinioară.

Sursă informații: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş. Credit foto: Rada Pavel

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.