Mai întâi au fost 140 de metri de lână în culori naturale folosiți pentru ”țolurile alese” care au învelit scaunele din Biserica greco-catolică din Călinești. A urmat țolul central de peste 26 de metri, la care Ileana Nănașului a țesut cam un an de zile.
140 de metri de lână pentru țolurile care au învelit scaunele
Povestea țolului pentru Biserica greco-catolică din Călinești a început în 2015. Atunci când, făcând curățenie prin biserică, Măriuca Verdeș s-a gândit cum să facă locul să fie și mai primitor. După niște idei schimbate cu părintele Groșan, preotul satului, și cu găzdoile din Călinești, a început munca. Lâna a fost donată bisericii de către femeile din sat, iar găzdoile din Asociația Rădăcinilor Străbune, pe care profesoara Măriuca Verdeș o prezidează, au spălat lâna la vâltoare și au prelucrat-o. Mai întâi 140 de metri de lână în culori naturale au fost folosiți pentru ”țolurile alese” care au învelit scaunele din biserică.
Simboluri care să vorbească despre viața la țară
Apoi a venit rândul ”țolului ales” care va fi așezat pe jos în mijlocul bisericii. Maria Șerba a desenat modelul pe hârtie. ”Așa am ales simbolurile ca să vorbească despre viața noastră de la țară: un «coricău», care simbolizează unda apei, adică viața; «ruja încrângată» vine din natură și două ornamente – grebluța și cârligul – care fac trimitere la uneltele agricole. Este o poveste despre viața noastră de la țară”, a explicat Maria Șerba.
O zi de muncă, un lat de palmă de țol
Odată lâna prelucrată și modelul stabilit, în șezătorile din Călinești a început munca la țol. În fiecare joi la altă gazdă. Ileana Andreica, zisă Ileana Nănașului, a început țesutul în septembrie 2021 și a anunțat că a ”gătat” țolul în august 2022. ”Cam un lat de palmă am făcut la țol într-o zi, când am lucrat de dimineața până seara”, spune Ileana Nănașului. Gândit să aibă 25 de metri, în final țolul măsoară 26,5. ”Nu este altceva decât o dovadă a unității comunității din Călinești”, spune Măriuca Verdeș.
Sursă foto: Măriuca Verdeș
CITEȘTE ȘI:
Încep atelierele ”Învață și du mai departe”