- 230: Papa Pontian (ori Ponțian, cum mai apare scris, depinzând dacă au sau nu diacritice la ei și cum le folosesc cei care se referă la papa în cauză) îi succede suveranului pontif Urban. Chiar aveau nume fistichii, simpatice, papii pe vremea aceea. Pe lângă Urban poate mergea și un Rural sau vreun Metropolitan. No offense, pardon, scuzați, mai glumim și noi, că n-o fi foc.
- 285: Dioclețian (ei, na, că s-a nimerit să rimeze și cu Pontian, și cu Urban), împărat de felul lui, iar nu papă, îl numește pe Maximian – Marcus Aurelius Valerius Maximianus Herculius pe numele lui complet și foarte lung, de parcă nu i s-ar fi putut spune simplu Aurică sau Vali – drept co-conducător. Sau co-împărat, poftiți, să sune mai domol, fără coco. Așa se purta pe atunci, ca șeful ăl mare să îl ungă co-șef pe cel care îi cam ținea cumva cocostârcul politic în coaste și putea fi o co-amenințare. Nu că acum s-ar purta altfel.
- 1873: Un celebru bandit, Jesse James, și-a încrustat pe răboj primul jaf de tren, la vest de râul Mississippi. O fi fost nervos omul, poate a vrut să meargă cu nașul și nu i-a ieșit pasiența, poate era supărat pe nevastă, pe ibovnică; oricum, necunoscute căile jafului precum căile ferate (mai ales căile noastre ferate).
- 1983: La stația Vostok, din Antarctica, se înregistrează cea mai scăzută temperatură de pe Pământ, -89,2 °C. Nici dinții nu mai puteau clănțăni pe acolo, oricâte ambiții ar fi avut. Oare cum ar fi să încerci să îți fierbi un ceai la -89 de grade? E posibil ca și ceaiul, și focul să se uite la tine cu un soi de osârdie seacă, întrebându-te: ”Mă, tu chiar glumești?”. (Tiberiu Sabo)
Sursa datelor: ro.wikipedia.org. Sursa foto: pixabay.com/Ryan McGuire