Academia de Handbal Minaur Baia Mare, juniori 1 (Sursă foto: Academia de Handbal Minaur)

În Campionatele Naționale de handbal pentru juniori/junioare 1, 2 și 3 figurează 15 echipe din Maramureș. Din Baia Mare, Seini, Târgu Lăpuș și Ocna Șugatag. Pe ”podiumurile” momentului se află în seriile lor Academia de Handbal Minaur Baia Mare – locul 1 la juniori 1 și 3, locul 2 la juniori 2; CS Seini – locul 3 la juniori 3; CSȘ 2 Baia Mare – locul 3 la junioare 1 și CS Marta Baia Mare – locul 2 la junioare 2.

După șapte etape, Academia de Handbal Minaur este liderul Seriei F din Campionatul Național de handbal dedicat juniorilor 1. Băimărenii au 12 puncte, fiind neînvinși în cele șase partide disputate. Mai mult, au un golaveraj de 291-152. Cele mai multe goluri (59) le-au dat în poarta celor de la Sânnicolau Mare în etapa 7. Cele mai puține (40) le-au înscris timișorenilor de la Politehnica în etapa 3. Campionatul se reia conform FRH în 28 ianuarie, cu etapa 8, când Academia de Handbal Minaur merge la Timișoara.

Tot etapa 8 urmează și în Seria H a Campionatului Național pentru juniori 2. Acolo unde evoluează trei echipe din Maramureș: Academia de Handbal Minaur, CSȘ 2 Baia Mare și CS Seini. Academia de Handbal Minaur a strâns 10 puncte și este pe locul 2, la patru puncte distanță de Liceul ”Liviu Rebreanu” Turda. CSȘ 2 are 2 puncte, iar CS Seini -7, ambele echipe fiind sancționate: prima pentru neprezentare la joc, a doua pentru nerespectarea cerințelor de vârstă. Cele două ocupă ultimele două locuri din serie. Campionatul se reia în 27 ianuarie.

Academia de Handbal Minaur Baia Mare, juniori 2 (Sursă foto: Academia de Handbal Minaur)

Academia de Handbal Minaur ocupă locul 1, neînvinsă, în Seria J a Campionatului Național pentru juniori 3. CS Seini este pe locul 3 cu 7 puncte, fiind sancționată pentru nerespectarea cerințelor de vârstă. CS Marta Baia Mare a strâns 4 puncte și ocupă locul 5. Cu 2 puncte, CS AS Alexandru Csepreghi Baia Mare este pe penultimul loc. Fără niciun punct, CSȘ 2 Baia Mare este pe poziția 7 în serie. Campionatul se reia în 21 ianuarie, cu etapa 9.

Academia de Handbal Minaur Baia Mare, juniori 3 (Sursă: Academia de Handbal Minaur)
CS Seini, juniori 3 (Sursă: CS Seini)

În Campionatul Național de junioare 1, CSȘ 2 Baia Mare ocupă locul 3 în Seria F. După șapte etape disputate, are 8 puncte. Liceul Teoretic ”Liviu Rebreanu” Turda ocupă locul 1 cu 14 puncte, în timp ce 10 puncte a strâns CSȘ Viitorul Cluj – ocupanta locului secund. Etapa 8 este anunțată de FRH în 27 ianuarie. Când băimărencele merg la Viitorul.

CSȘ 2 Baia Mare, junioare 1 (Sursă: Simona Maior Pașca)

CS Marta Baia Mare este, după 9 etape, pe locul 2 în Seria G a Campionatului Național pentru junioare 2. Echipa a strâns 13 puncte și este la patru puncte distanță de Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, liderul seriei. În 28 ianuarie se reia competiția, cu etapa 10.

CS Marta Baia Mare, junioare 2 (Sursă: CS Marta)

În Seria K a Campionatului Național destinat junioarelor 3 figurează patru echipe din Maramureș: CS Marta Baia Mare pe locul 4 cu 23 de puncte, ACS HC Bizău Ocna Șugatag pe locul 5 cu 23 de puncte, CSȘ 2 Baia Mare cu 3 puncte pe locul 11 și ACS Mihai Vele Târgu Lăpuș pe locul 12 (ultimul) cu 0 puncte. Competiția se reia cu etapa 17, în 27 ianuarie. (G.D.)

Sursă informații: FRH

CITEȘTE ȘI:
Handbal masculin: Minauriștii Gabriel Cumpănici și Robert Nagy sunt gata de Europene

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.