România a câștigat Trofeul Carpați derulat la Pitești. În primul joc a trecut cu 31-27 de Grecia, pentru ca azi să se impună cu 31-25 în fața Georgiei. În finala mică, Grecia a câștigat cu 35-23 meciul cu Slovacia. Alexandru Tărâță a fost desemnat MVP, iar cel mai bun portar a fost ales Ionuț Iancu.
România – Grecia 31-27 (13-16)
România: Vasile (5 intervenții), Iancu (8 intervenții, 1 gol) – Grigoraș 7, Stanciuc 4, Ghivil 4, Buguleț 2, Ghiță 2, Ilie 2, Tărîță 2, Racoțea 2, Cumpănici 1, Constantina 1, Drăgan 1, Buzle 1, Rotaru 1, Militaru, Caba, Dedu, Neagu. Antrenor: Xavier Pascual.
Georgia – România 25-31 (14-14)
România: Iancu (6 intervenții), Vasile (6) – Tărîță 8, Racoțea 3, Constantina 3, Dedu 3, Buzle 3, Botea 2, Stanciuc 2, Grigoraș 2, Ioniță 1, Cumpănici 1, Rotaru 1, Sadoveac 1, Negru 1, Nagy, Ilie, Militaru, Caba. Antrenor: Xavier Pascual.
Din lotul lărgit al României pentru Campionatul European din 2024, lot format din 35 de jucători, fac parte și trei componenți ai CS Minaur Baia Mare: interul stânga Tudor Botea, pivotul Robert Nagy și centrul Gabriel Cumpănici. Din cei 35 vor rămâne 20 care vor face deplasarea în Germania.
În 3 ianuarie ”tricolorii” vor face deplasarea în Elveția pentru un turneu. Vor întâlni naționala țării gazdă în 4 ianuarie (ora 19.00), Argentina în 5 ianuarie (18.45) și Bosnia-Herțegovina în 6 ianuarie (15.00).
Naționala României va ajunge în Germania în 8 ianuarie. Campionatul European se va desfășura în perioada 10-28 ianuarie. Cu 24 de echipe împărțite în șase grupe. România face parte din Grupa B și va evolua în Mannheim. Va întâlni Austria (12 ianuarie), Spania (14 ianuarie) și Croația (16 ianuarie) în grupă. (G.D.)
Sursă foto: FRH
CITEȘTE ȘI:
Handbal – Campionatul European | Trei jucători de la CS Minaur Baia Mare, în lotul lărgit al României