Handbal – Liga Zimbrilor | Tur încheiat cu victorie

În a 13-a etapă din Liga Zimbrilor, ultima din tur, CS Minaur Baia Mare a învins în această după- masă SCM Politehnica Timișoara cu 30-22 (11-10).

Prima repriză a fost una echilibrată, gazdele desprinzându-se la maximum 4 goluri: 7-3 (min. 16), 8-4 (min. 16). De la 9-7 (min. 20), timișorenii se duc la 9-10 (min. 23), fiind singurul avantaj de care Politehnica s-a bucurat în acest joc. Gazdele egalează și după 30 de minute este 11-10. Actul secund este desprins din altă poveste. Se mai înregistrează patru situații de egalitate, ultima la 14, în minutul 34. Dar echilibrul se sparge în ultimul sfert de joc. De la 19-17 (min. 44), se ajunge la 25-17 (min. 49). Acesta nu este, însă, cel mai confortabil avantaj pentru CS Minaur, sportivii antrenați de Alexandru Sabou desprinzându-se la maximum 9 goluri: 27-18 (min. 51), 29-20 (min. 58).

CS Minaur: Al Khafadji (6 intervenții), Terekhov (4) – Kotrc 6, Cumpănici 5, Cip 4, Botea 3, Sabou 3, Vujovic 2, Nagy 2, Da Silva Molino 2, Fotache 2, E Pop 1, Chiș, Ivanovic, V Pop, Ardelean.

Politehnica: Stojkovic (9), Pal (1) – Marjanovic 5, Bran 4, Cîmpan 3, Melintescu 2, Trif 2, Moldovan 1, Pribanic 1, Bordeanu 1, Szabo 1, Tudor 1, Baican 1, Ignat, Chira.

Aceasta a fost a 10-a victorie a băimărenilor, care au strâns 32 de puncte și se mențin pe poziția secundă în clasamentul Ligii Zimbrilor. Se mai joacă o etapă de campionat în acest an, prima din retur. Când CS Minaur va primi vizita dinamoviștilor. Până atunci, însă, băimărenii vor evolua în în 2 decembrie la Pancevo, împotriva HC Dinamo din localitate. În manșa secundă din turul III al EHF European Cup. În prima manșă, în Baia Mare, scorul a fost 33-23. (G.D.)

Sursă foto: CS Minaur Baia Mare (credit, Ovidiu Dragomir)

CITEȘTE ȘI:
Handbal – EHF European Cup | Victorie fără emoții

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.