Conducerea echipei de handbal feminin a CS Minaur Baia Mare a anunțat astăzi, 1 iunie, primul transfer pentru noul sezon. Conducerea clubului anunțate anterior că se desparte de 6 dintre jucătoarele care au evoluat la echipă sezonul acesta. Numele anunțat este cel al handbalistei Yuliya Dumanska, despre care se poate spune spune că a revenit acasă.
„În handbalul mare, Yuliya a debutat la HCM Baia Mare, echipa cu care a jucat două sferturi de finală ale Ligii Campionilor, a cucerit două medalii de argint in Liga Națională, o Cupă a României și două Supercupe ale României. În cariera sa a mai trecut pe la SCM Craiova (cu care a reușit să câstige Cupa EHF în anul 2018), SCM Râmnicu Valcea (campioană a României în anul 2019, caștigătoare a Cupei și Supercupei României în anul 2020), Podravka Koprivnica (campioană și câștigătoare a Cupei Croației) și Gloria 2018 Bistrița-Năsăud (medalie de argint în EHF European League în acest sezon)”, au anunțat cei de la csminaur.ro.
Yuliya a primit cetățenia română în 2016, an în care a cucerit medalia de bronz cu echipa națională de tineret la Campionatul Mondial din Rusia. De asemenea, Yuliya are peste 70 de selectii in naționala de handbal a României!
FOTO csminaur.ro
Dragoș HOJDA