Majoritatea jucătoarelor echipei de handbal feminin a CS Minaur sunt acum într-o vacanța binemeritată, urmând să revină la antrenamente în startul lunii decembrie. Sunt însă și jucătoare care sunt în aceste zile angrenate în pregătire alături de loturile naționale din care fac parte.
Brazilianca Jessica Quintino Riberiro a fost convocată la echipa națională pentru pregătire. Din spusele celor din conducerea echipei, sportiva a plecat în țara natală și va reveni în Baia Mare înainte de meciurile rămase de jucat din acest an.
Teodora Damian a fost convocată la lotul național de tineret de antrenorul Ovidiu Mihăilă (din staff face parte și Daniel Apostu, antrenor cu portarii). Tricolorele se vor reuni pe 25 noiembrie la Mioveni, pentru pregătire centralizată, urmând să participe, în perioada 4-9 decembrie la turneul internațional de la Marsilia (Franța).
Magda Cazanga va participa, alături de naționala Angolei, la ediția a 26-a a Campionatului African de handbal feminin. Competiția, la care s-au calificat 12 echipe, se va desfășura în perioada 27 noiembrie – 7 decembrie, în Republica Democrată Congo.
Portarul Yulia Dumanska a ieșit din calculele pentru o eventuală participare la Euro 2024, după ce a suferit o accidentare în meciul de acasă cu SCMU Craiova.
Alte trei jucătoare fac șarte din loturile lărgite ale naționalelor țărilor lor și e posibil să joace la Europene: Emilia Galinska (Polonia), Katarina Pavlovic (Croația) și Andrijana Tatar (Muntenegru).
Din Liga Florilor MOL s-au disputat până acum 10 etape. Minaur ocupă locul 4 în acest moment, cu 24 de puncte, după opt victorii și două înfrângeri. Până la finalul turului mai sunt de jucat trei etape: acasă cu HC Zalău (sâmbătă, 21 decembrie, ora 12.00); acasă cu SCM Râmnicu Vâlcea (sâmbătă, 28 decembrie, ora 17.30, în direct la Pro Arena); deplasare la Dunărea Brăila (duminică, 5 ianuarie 2025).
Sursa text și foto: csminaur.ro