Handbal – EHF European League | Victorie în primul meci din grupă pentru CS Minaur

Fetele de la CS Minaur Baia Mare au început cu o victorie periplul din EHF European League, trecând astăzi, acasă, cu 34-32 (18-14), de MKS Zaglebie Lubin (Polonia).

După ce în ediția trecută a competiției CS Minaur a obținut bronzul, acum a intrat direct în grupe. Pbe lângă MKS Zaglebie Lubin, băimărencele mai au ca adversare în grupa B echipele Les Neptunes de Nantes (Franța) și SG BBM Bietigheim (Germania).

Minaur a început tare și a condus cu 4-2 (min. 5), dar Lubin n-a dezarmat și în două minute a marcat de trei ori: 4-5 (7), ba chiar se duce la două goluri distanță: 5-7 (9), 6-8 (10). Se înscriu multe goluri, ritmul e bun, iar prima repriză este dominată de reușitele japonezei Fujita și cele ale Cristinei Laslo, în timp ce de la oaspete s-a remarcat Kochaniak-Sala. CS Minaur a reușit să se desprindă în ultimele 10 minute ale primei părți, când apărarea este mult mai activă: 18-14 (pauză).

În partea a doua băimărencele au ținut o distanță de 2-4 goluri: 19-17 (34), 22-18 (37), 25-22 (42). Cu 10 minute înainte de ultimul fluier e 28-25. Andreea Popa este omul finalului de meci, ea reușind goluri prețioase, în condițiile în care Minaur a jucat de mai multe ori în inferioritate numerică, iar Laslo a fost ținută om la om. De la 29-26 se ajunge la 29-29 (53). Burlachenko ratează de pe 6m, Galinska aruncă peste poartă, iar Fujita ne aduce în avantaj: 30-29 (min. 54). Pandzic prinde la Kochaniak-Sala, apoi Laslo înscrie pentru 31-29 (55). Polocoșer este eliminată, Gorna marchează, dar și Fujita își face datoria: 32-30 (57). Milojevic punctează, dar o face și Popa: 33-31 (58). Din nou printre Pandzic și Popa înscrie, iar meciul se termină cu 34-32, spre satisfacția suporterilor echipei Minaur.

  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 600 spectatori
  • Aruncări de la 7m: 1-7 (transformate: 1-6; a ratat Kochaniak-Sala). Minute de eliminare: 8-4
  • CS Minaur: Cristina Enache (7 intervenții), Amra Pandzic (6 intervenții, a apărat un 7m) – Cristina Laslo 7, Andreea Popa 7, Asuka Fujita 6, Jelena Lavko 5 (unul din 7m), Yaroslava Burlachenko 4, Alexandra Severin 3, Anca Polocoșer 1, Angela Cioca 1, Ana Maria Tănasie, Eva Kerekes, Karoline de Souza, Andreea Țîrle, Maria David (nu a intrat). Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu
  • Lubin: Monika Waz (14 intervenții), Katarzyna Drzemicka – Emilia Galinska 7 (5 din 7m), Kinga Jakubowska 5 (unul din 7m), Adrianna Gorna 5, Karolina Kochaniak-Sala 4, Daria Zawistowska 4, Jovana Milojevic 3, Joanna Drabik 2, Patricia Machado Matielli 2, Aneta Labuda, Kinga Grzyb, Malwina Hartman, Daria Milek. Antrenori: Bozena Karkut, Renata Jakubowska

Programul grupei B

  • Etapa 1. Duminică, 9 ianuarie: CS Minaur – MKS Lubin: 34-32; Les Neptunes de Nantes – SG BBM Bietigheim: 25-27
  • Etapa 2. Sâmbătă, 15 ianuarie: Bietigheim – Minaur (17.00, la Ludwigsburg). Duminică, 16 ianuarie: Lubin – Nantes (17.00)
  • Etapa 3. Sâmbătă, 22 ianuarie: Bietigheim – Lubin (19.00). Duminică, 23 ianuarie: Nantes – Minaur (15.00)
  • Etapa 4. Duminică, 6 februarie: Minaur – Nantes (13.00); Lubin – Bietigheim (17.00)
  • Etapa 5. Sâmbătă, 12 februarie: Bietigheim – Nantes (17.00). Duminică, 13 februarie: Lubin – Minaur (17.00)
  • Etapa 6. Sâmbătă, 19 februarie: Minaur – Bietigheim (17.00). Duminică, 20 februarie: Nantes – Lubin (15.00).

Sursă informații și foto: csminaur.ro

Citește și: Volei | De două ori victorie la Dej

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.