În basme nu există statistici. În vise nu își au locul calculele matematice. Speranțele nu ascultă de argumente pragmatice.
Ar trebui să scriem o avancronică pentru manșa a doua a finalei EHF European Cup. Să explicăm cine a avut un atac mai suplu, cine a dat dovadă de o apărare mai elastică în manșa tur. Cine a fost mai inventiv, cine a demonstrat mai multă creativitate sau, de ce nu?!, mai mult pragmatism în partida tur câștigată de Nærbø IL cu 29-25. Cum patru goluri se pot recupera. De ce avantajul terenului propriu nu este (niciodată) de neglijat. Modul în care experiența uneori chiar își spune cuvântul. Nu facem asta. Pentru toți care am trăit fenomenul Minaur la primă mână (că tot e vorba de handbal…), o finală de cupă europeană este ceva foarte personal. Complet emoțional.
Azi pașii noștri vor merge din nou spre sală. Iar la meciurile importante trebuie să mergi foarte devreme. Nu, nu ca să nu aștepți la coadă accesul în polivalentă. Ci ca să ajungi din timp să asiști la ieșirea echipelor pe semicercuri. Să absorbi fiecare emoție. Să nu ratezi nimic. Să intri în atmosferă și să trăiești prin fiecare celulă meciul. Dar ce spunem noi aici?! Azi, pe semicercurile băimărene, nu va fi un meci. Va fi un spectacol. În care ambele protagoniste sunt demne de tot respectul și de toată considerația.
Haideți să începem cu oaspeții. Echipa norvegiană venită dintr-o comunitate de 7.000 de locuitori. O echipă care nu a câștigat în istoria ei niciun trofeu și care, iată, se bate (frumos) pentru lauri continentali încă de la primul sezon european. O echipă cu jucători care merg la serviciu și apoi se antrenează. Nærbø IL a evoluat până nu demult în a treia ligă din Norvegia. Este, mai degrabă, o gașcă de prieteni care joacă handbal împreună. Și fac asta cu o bucurie și o ambiție absolut admirabile. Așa că haideți să ne scoatem ipoteticele pălării în fața lor, în fața frumoasei povești pe care fără doar și poate o reprezintă.
Și haideți să ne uităm și spre băimăreni. În 21 aprilie 1985, HC Minaur Baia Mare câștiga în Dvoreț Sport Iunost din Zaporoje pentru prima oară Cupa IHF. ”Patru secunde ale unei mari victorii”, cum titrau jurnaliștii vremii. Cu toate emoțiile aferente… Apoi, în 22 mai 1988, HC Minaur cucerea pentru a doua oară Cupa IHF în sala sporturilor din Baia Mare. Și ce despletire impresionantă de iubire față de o echipă… Aceasta este istoria. Echipa CS Minaur de azi poate să ducă istoria europeană mai departe. A dovedit în acest sezon că are și putere, și inspirație. Și tehnică, și creativitate.
Acolade sentimentale peste timp s-ar putea desena multe. Dar lucrurile sunt mult mai simple. Avem pur și simplu nevoie de o bucurie. Mare nevoie. De o mare bucurie. Ne e dor să sărim în aer și să strigăm ”Mi-na-ur!”. Ne e dor de un mare succes. Să îi fim martori sau chiar să ne simțim campioni și noi din tribune. Să simțim că basmele pot deveni realitate. Că visele sunt doar vise până când cineva crede cu adevărat în ele. Că speranțele sunt uneori justificate. Și juste.
Așadar azi, de la 16.00, așa ca și cândva, toate drumurile duc la sala polivalentă. Și haideți să ne arătăm tot respectul față de un adversar cu adevărat frumos și impresionabil. Dar haideți să îl învingem. Cu tot respectul. Nu pentru că statisticile ne sunt favorabile. Nu fiindcă istoria ne surâde seducător. Ci pentru că suntem mai buni. Punct.
eZiarultău
Sursă foto: CS Minaur Baia Mare (credit – Ovidiu Dragomir)
CITEȘTE ȘI: Handbal – EHF European Cup | Un meci cât un trofeu
