CS Minaur a învins-o astăzi în deplasare pe CSU Suceava, 26-25 (12-15), în sferturile Cupei României. O victorie obținută în ultimele cinci secunde de joc, prin golul lui Căbuț. Și un succes care o trimite pe CS Minaur în Final Four-ul competiției.
Meciul a fost unul echilibrat pe tot parcursul lui, ambele echipe având perioade mai bune sau mai slabe, fiind alternativ la conducerea jocului. Finalul a fost unul de-a binelea palpitant. Suceava egalează cu 24 de secunde înainte de final prin Kbilașvili. Însă ultima acțiune importantă vine de la Căbuț, care aruncă și înscrie de la 9 – 10m, lateral dreapta, balonul mergând în colțul lung.
- Sala Sporturilor “Dumitru Bernicu” din Suceava, cca 1.000 de spectatori
- Aruncări de la 7m: 6-6 (transformate: 3-4; au ratat: Tîrzioru, Kbilașvili, Lazurcă / Kotrc, Vujic). Minute de eliminare: 8-12 (în min. 58, Vujic a primit cartonaș roșu pentru trei eliminări)
- CSU Suceava: Darius Makaria (8 intervenții), Ștefan Grigoraș (6 intervenții, a apărat și 2 de 7m) – Irakli Kbilașvili 7 (3 din 7m), Alin Roșu 5, Adrian Tîrzioru 3, Elod Szasz 2, Pavel Loic 2, Alexandru Bologa 2, Cristian Lazurcă 1, Leonard Ștefan 1, Alexandru Juverdianu 1, Cosmin Lupu 1, Alexandru Dascălu, Robert Furak. Antrenor: Petru Ghervan
- CS Minaur: Anton Terekhov (7 intervenții, a apărat un 7m), Barna Buzogany (7 intervenții, a apărat un 7m) – Călin Căbuț 8, Stefan Vujic 8 (3 din 7m), Milan Kotrc 3, Anderson Mollino da Silva 3, Tudor Buguleț 2, Robert Nagy 1, Alexandru Csepreghi 1, Gabriel Massuca Teca. Antrenor: Alexandru Sabou
Celelalte meciuri din sferturi se vor juca în 30 aprilie, partida Minaurului fiind devansată întrucât la acea dată joacă în cupele europene. Celelalte meciuri sunt:
- Dinamo București – CSM Focșani
- CS Universitatea Cluj – Steaua București
- CSM Bacău – Dobrogea Sud Constanța
Sursă informații și foto: csminaur.ro
CITEȘTE ȘI: Volei – Divizia A1 | Victorie acasă pentru Știința Explorări