Handbal – Liga Florilor | CS Minaur vrea victoria în disputa cu CS Mioveni

Minaur joacă mâine, 11 martie, cu începere de la ora 17.00, pe teren propriu, împotriva CS Dacia Mioveni, joc din cadrul etapei cu numărul 18 din Liga Florilor. CS Minaur are nevoie de puncte, pentru a-și face viața mai ușoară în clasament. Mai ales că nimeni nu dorește ca echipa să retrogradeze.

Alba Chiara Spugnini Santome a declarat, pentru csminaur.ro: “Mă simt foarte bine înainte de meciul cu Mioveni, la fel și colegele mele. Avem nevoie neapărat de cele trei puncte și suntem concentrate doar pe acest obiectiv. Sunt foarte fericită aici, sunt fericită cu echipa la care joc, sunt fericită pentru că rămâne și Maria aici, prietena și colega mea. Am avut una, chiar două oferte din România, dar am ales să rămân aici pentru că aici sunt fericită și mă simt bine”.

La rândul ei, Ana Maria Tănasie a precizat: “Noi o să tratăm acest meci la fel cum le-am tratat și pe celelalte. Da, este unul dintre cele mai importante meciuri, deși noi le-am considerat pe toate importante. Toată lumea știe că acest meci contează foarte mult pentru clasament. Noi ne antrenăm și sperăm să fim la ora meciului exact așa cum își dorește toată lumea. Noi ne gândim la o victorie și sperăm ca la final să fie ale noastre punctele.”

“În orice moment al campionatului am fi jucat acasă cu Mioveni ar fi fost un meci important. Așa este și acum. Fiecare echipă își dorește să scoată maximum din fiecare meci. Pentru acest joc, ne concentrăm și vom face tot posibilul să obținem toate cele trei puncte. Sunt multe vorbe, dar noi de fiecare dată am încercat să ne concentrăm pe partea sportivă, pentru că de aia răspundem noi. Sunt lucruri pe care noi nu le putem controla, nici nu e treaba noastră, noi ne ocupăm de partea sportivă și sperăm să ne îndeplinim la finalul sezonului obiectivul”, a spus Andrei Popescu (antrenor Minaur).

Etapa 18
CSM Corona Brașov – CSM București
Măgura Cisnădie – Gloria Bistrița
SCM Universitatea Craiova – CSU Știința București
Rapid București – HC Dunărea Brăila
SCM Gloria Buzău – CSM Târgu Jiu
HC Zalău – SCM Râmnicu Vâlcea
CS Minaur Baia Mare – Dacia Mioveni

FOTO csminaur.ro/facebook

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.