Spre final de an, privirile înapoi sunt firești. Se fac topuri, se conturează statistici, se stabilesc superlative. Alături de antrenorul principal al CS Minaur Baia Mare, Alexandru Sabou, am ”desenat” portretul anului 2024. Dincolo de faptul că s-au împlinit 50 de ani de la înființarea HC Minaur, 2024 a fost un an cu rezultate importante, cu bucurii și dezamăgiri, cu emoții și… accidentări. ”Am fost sus în toate competițiile și la final de an suntem tot acolo sus!”, subliniază fostul jucător al Minaurului. Privind spre 2025, tehnicianul mărturisește: ”Dumnezeu știe ce va fi la anul! Dar cu siguranță vom lupta pentru Minaur până la ultima picătură de energie!”
”A fost un moment care m-a emoționat enorm!”
– Mai sunt doar puține zile din 2024. Hai ”să desenăm” în cuvinte portretul acestui an la CS Minaur. Să privim spre rezultate: o semifinală de EHF European Cup, bronz în Liga Zimbrilor, finală de Supercupă, Final Four de Cupa României, momentan locul 2 în Liga Zimbrilor, calificare în optimile EHF European Cup și în sferturile de Cupa României. Mulțumit de ce ați obținut?
– Daaa… Uau, am fost sus în toate competițiile și la final de an suntem tot acolo sus! Ar fi culmea să mă plâng că m-ar bate Dumnezeu! Dacă nu ți-ai dat seama, cu alte cuvinte, sunt mai mult decât mulțumit…
– Care a fost din punct de vedere sportiv punctul culminant al anului 2024 la CS Minaur?
– Din punctul meu de vedere, sferturile EHF European Cup cu Bregenz Handball (Austria). Două meciuri incredibil de dificile împotriva unui adversar de calibru.
– Dar din punct de vedere sufletesc? Care a fost bucuria cea mai mare?
– Pentru mine, din punct de vedere sufletesc, punctul culminant a fost semifinala de Supercupa României disputată cu Potaissa Turda. Acolo unde a ieșit cel mai bun jucător de la noi Lucas, iar de la adversari portarul Popescu. Crede-mă: nu am văzut acest scenariu niciodată având în vedere că Popescu mi-a fost coleg de cameră la Constanța mulți ani și Lucas a crescut în brațele lui de la 3 la 9 ani! Așa că a fost ceva incredibil să îi văd la final de meci făcând poză împreună! A fost un moment care m-a emoționat enorm!
”Când am devenit antrenor la Minaur am schimbat totul din temelie”
– Care competiție a avut parcursul cel mai dificil?
– Campionatul este cel mai greu din punctul meu de vedere. Dacă vrei să joci an de an în cupe europene trebuie să gestionezi incredibil de bine cele 26 de etape!
– În lupta aceasta pe mai multe fronturi, cum ai reușit să îți motivezi jucătorii să mai tragă de ei un pic. Să mai găsească de undeva resurse de energie.
– Aici trebuie să îți aduc aminte de câțiva oameni care m-au învățat ce înseamnă să lupți până la ultima picătură de energie chiar dacă adversarul este mai bun! La acest capitol sunt trei oameni care m-au inspirat enorm în viață: Lascăr Pană, Bebe Avramescu și Zoran Kurteš. De la ei am învățat să nu îmi fie frică să învăț lucruri noi! Așa că în momentul când am devenit antrenor la Minaur am schimbat totul din temelie: aici mă refer la mentalitate, la pregătirea fizică și tactică. Am avut curajul să schimb tot și a funcționat. Dar asta doar pentru că – atunci când am fost jucător – am avut urechi să ascult de antrenorii mei! Pentru noi, la CS Minaur, oboseala este doar o stare mentală, așa cum spune marele LeBron James. Atunci când reușesc să le transmit jucătorilor spiritul de luptă al Minaurului așa cum mi-a fost el transmis mie, atunci automat meciul devine mai ușor!
– Tu ești motorul de pe bancă. Dar cine din echipă este motorul? Cine e sursa de optimism? Dar ”căpitanul” la poante?
– Motorul acasă sunt suporterii, iar în deplasare căpitanii echipei. Optimism cred că avem toți mai mult decât se poate! Știi bine că la caterincă suntem campioni și asta mă bucură deoarece chiar și când suntem în momente grele, tot găsim o gluma să facem haz de necaz. Și eu consider că asta este o calitate mare…
”Cea mai mare provocare este să reușești să rămâi acolo sus indiferent de condiții!”
– E vremea sărbătorilor. Totuși, întreb, știind că ați parcurs și momente delicate: care a fost cea mai mare dezamăgire a acestui an?– Dezamăgirea cea mai mare a fost generată de accidentările grave ale unor jucători. Din păcate, când suntem puțini și forțezi, asta se întâmplă. Și mi-e greu să îi văd suferind pe jucători. Și nici nu e corect!
– Dar cea mai mare provocare din 2024 care a fost?
– Cea mai mare provocare este să reușești să rămâi acolo sus indiferent de condiții! Asta chiar este un lucru mare care spune multe despre caracterul nostru!
– Ai declarat de câte ori ai avut ocazia că ești mândru de echipa ta. Spune-ne motivele tale, așa cum le vezi tu de pe banca tehnică.
– Uau, aici sunt multe de spus… Când văd că băieții sunt implicați sută la sută în procesul de pregătire nu pot decât să îmi dau jos pălăria în fața lor. Când ei au încredere în sistemul meu și eu la fel am încredere în ei, atunci se creează o atmosferă specială, perfectă pentru performanță.
”Să nu uităm că datorită lor noi suntem azi aici”
– 2024 este anul în care au fost celebrați 50 de ani de la înființarea Handbal Club Minaur Baia Mare. Ați simțit în vreun fel această importantă bornă din istoria clubului?
– Da, normal. M-a durut că nu am fost în Baia Mare când au fost celebrați cei 50 de ani. Din păcate eram la turneul Final Four de Cupa României. Tare mult mi-aș fi dorit să mă văd cu legendele Minaurului. Să nu uităm că datorită lor noi suntem azi aici. Mă înclin cu respect în fața lor!
– Ai fost jucător la Minaur, echipă cu care ai făcut performanță. Acum ești antrenor la Minaur. Ce din spiritul de cândva al ”minauriștilor” s-a păstrat? Ce s-a pierdut?
- Asta e cea mai grea întrebare! Sigur s-a păstrat spiritul de luptă. Și suporterii care vin în număr mare la sală. De pierdut, din păcate, cred că se pierde istoria. Și asta e o constatare valabilă pentru aproape orice în România. Nu știm să ne apărăm valorile. Chiar nu știm! Noi avem un Maricel Voinea care a făcut acest sport mai frumos datorită invenției lui, efectul care îi poartă numele. Și nu știm să apreciem astfel de nume!
”Cea mai importantă cred că ar fi liniștea financiară”
– Sunteți pe locul 2 în Liga Zimbrilor și sunteți calificați în optimile EHF European Cup și în sferturile de Cupa României. Ce speri/crezi că puteți obține? Și de ce aveți nevoie pentru a împlini speranțele tale?
– Ca și orice antrenor de pe această planetă mi-aș dori idealul: gen 23 de jucători în echipă, dintre care 16 buni și restul copii. Dar noi nu ne regăsim în ecuația aceasta, așa că trebuie să improvizăm și Dumnezeu știe ce va fi la anul! Dar cu siguranță vom lupta pentru Minaur până la ultima picătură de energie! Cea mai importantă cred că ar fi liniștea financiară. Atunci toți ar fi cu capul doar la handbal și nu în altă parte. Și acesta este un capitol foarte greu de gestionat, dar cumva, nu știu cum, noi reușim să îl gestionăm…
”Promit să fac tot ce depinde de mine să mai aducem o cupă europeană în Baia Mare!”
– Nu cred că te-am întrebat vreodată. Te întreb azi: ce înseamnă pentru tine să fii antrenorul echipei Minaur?
– Înseamnă o mare responsabilitate și, în același timp, un mare privilegiu. De abia acum realizez cât de greu este să câștigi o finală europeană… Sunt tânăr și promit să fac tot ce depinde de mine să mai aducem o cupă europeană în Baia Mare! Am fost aproape, dar sigur nu ne pierdem speranța și luptăm pentru încă una! Până să am această mare bucurie, savurez după fiecare meci jucat acasă un altfel de bucurie: când copiii (și nu sunt puțini) invadează terenul. Asta mă mulțumește cel mai mult: eu știu că doar așa legenda merge mai departe! Hai Minaur!
Ramona-Ioana Pop
