Glasul roților de tren se aude, de azi, la Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza”

Vernisajul expoziției temporare „Glasul roților de tren” are loc azi, de la ora 13.00, la Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” din Baia Mare. ”Se întâmplă la 220 de ani de la punerea în mișcare, pentru prima dată, a unei garnituri de tren, de către o locomotivă cu aburi”, se precizează în invitația la evenimentul care aduce în prim plan machete feroviare de excepție și elemente de filatelie tematică.

Expozanții, Vlad Stoenescu și Alexandru Leonard Pop, propun o călătorie fascinantă. Grație căreia veți descoperi minuțiozitatea și pasiunea pe care aceștia le-au dedicat organizării și prezentării colecțiilor remarcabile care au constituit fundamentul pentru crearea expoziției. ”Cei mici, dar și cei care se mai simt câtuși de puțin copii, se vor putea bucura, în plus, de garniturile de tren mobile din diorama interactivă prezentă în expoziție”, menționează reprezentanții Muzeului Județean de Mineralogie.

Sursă informații: Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” Baia Mare

CITEȘTE ȘI:
”Cine suntem? / Am fost odată!” în 10 imagini

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.