A studiat ingineria, dar a devenit bibliotecar. ”Semn divin”, spune Gabriel Stan-Lascu. Deși imediat lucrează de două decenii la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” din Baia Mare, mărturisește că ar aduce el bani de acasă numai să fie lăsat printre cărți, atât de mult iubește acest univers al cunoașterii. Cititor profesionist, are pe noptieră șapte cărți pe care le lecturează în paralel, dar marea lui pasiune rămâne JFK. Un subiect despre care are nu mai puțin de 70 de cărți în biblioteca personală!

Răvăşit de enorma cantitate de cunoaştere disponibilă în bibliotecă

– De la 24 de ani, bibliotecar. O vârstă la care majoritatea nu aleg neapărat compania cărţilor. De ce această opţiune profesională?
– Neîmpliniţi! 🙂 Întrebarea este foarte nimerită, în special având în vedere faptul că specializarea mea universitară este aceea de inginer electromecanic. Domeniu pe care l-am ales nu neapărat dintr-o chemare lăuntrică, ci mai mult dintr-o dificultate (şi lene) de a memora şi o uşurinţă în a raţiona. Şi dintr-o timiditate extremă de care sufeream, care mă îndemna să caut o carieră în care să nu am de-a face cu oameni, ci mai degrabă cu maşini. Iar la terminarea facultăţii am fost pus în situaţia de a opta fie pentru o profesie care nu mă atrăgea – ingineria, fie pentru una care îmi făcea cu ochiul – lumea cărţilor, a cunoaşterii, biblioteca. În urma ivirii unor circumstanţe defavorabile primeia şi favorabile celei de-a doua – un semn divin, aș putea spune -, mi s-a pus în faţă oportunitatea de a deveni bibliotecar, ocazie pe care nu am refuzat-o.
– Nu ați refuzat-o, dar ați regretat-o vreodată?
– Nici vorbă! Deşi iniţial eram timorat de ideea necesităţii de a discuta cu foarte mulţi oameni, exerciţiul mi-a fost extrem de util, vindecându-mă, treptat, de timiditate. Asta în primul rând. În al doilea rând, am fost de-a dreptul răvăşit de enorma cantitate de cunoaştere pe care o găseam printre rafturile depozitului de la Sala de lectură, pe care le luasem la rând şi îmi făceam liste de lectură pe care, mai apoi, nu am reuşit să le epuizez nici pe sfert. Am realizat foarte repede că trebuie să fac o selecţie drastică, renunţând astfel, aproape cu desăvârşire, la ficţiuni, concentrându-mi atenţia pe subiectele care simţeam eu că mă ajută să înţeleg mai bine viaţa, lumea în care trăiesc şi, mai ales, pe mine însumi. Iar la câţiva ani după angajare, s-a produs în mine o revelaţie care a dat naştere la o revoluţie: pot spune că am fost vindecat… Nu de puţine ori profit de situaţie pentru a spune oamenilor că biblioteca este cel mai frumos domeniu şi totodată mediu de activitate, în care aş da eu bani ca să fiu lăsat să intru. Uneori am senzaţia că interlocutorul mă compătimeşte şi mă amuz de asta în forul meu interior.

La secția Periodice a căpătat gustul pentru… investigație

– Sunteţi de circa 18 ani bibliotecar. S-ar putea spune că e a doua dumneavoastră casă.
– Da, lucrez de 18 ani ca bibliotecar, la Periodice am activat exact 10 ani, după care, activitatea editorială a instituţiei luând amploare, mi s-a solicitat să trec la biroul Informatizare, pe partea de tehnoredactare. Asta după ce, cu câţiva ani înainte, urmasem un curs de specializare la Bucureşti în operare de texte şi imagini. Dar am rămas oarecum ataşat de secţia Periodice, mai ales prin gustul pe care l-am căpătat pentru investigaţie. Şi am avut acolo şi satisfacţia ca, numeroase persoane sus-puse, devenite utilizatori fideli ai secţiei – care are, cu predilecţie, cititori de vârsta a treia -, să mi se destăinuie cu chestiuni profesionale şi chiar intime din trecutul lor mai mult sau mai puţin îndepărtat. Astfel că am avut (şi încă am, fiindcă mai „ies din bârlog”) ocazia să aflu tot felul de informaţii „clasificate”.
– Oferiţi-ne un tur!
La secția Periodice am lucrat cel mai mult, așa că despre asta am să vă dau câteva informații. Ca număr de abonamente curente avem aproape 120, cu puţin peste 200 cu tot cu donaţiile. Ca vechime, secţia Periodice are colecţii începând cu anul 1950, serialele mai vechi aflându-se în cadrul unei alte secţii, Colecţii speciale (sau Carte veche). În afară de cele româneşti, mai avem colecţii în limbile maghiară, engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană, rusă, ucraineană, greacă şi poate îmi mai scapă o limbă sau două. S-au păstrat colecţii complete, cu continuitate din perioada comunistă, la ziare ca „România liberă” (începând cu 1953), „Scânteia”(1951, după 1989 redenumit „Adevărul”), „Sportul popular” (1956, acum „Gazeta sporturilor”) şi ziarele locale „Pentru socialism” (1952, azi redenumit „Graiul Maramureşului”) şi „Bányavidéki fáklya” (1958, azi „Bányavidéki új Szó”). Desigur, publicaţiile culturale şi ştiinţifice care şi-au continuat apariţia după schimbarea de regim din 1989 au fost menţinute în lista de abonamente (exemple: „România literară”, „Tribuna”, „Steaua”, „Convorbiri literare”, „Ştiinţă şi tehnică”, „Gazeta matematică” etc.). Ca la orice bibliotecă judeţeană din ţară, colecţiile noastre sunt enciclopedice, adică acoperă (aproape) toate domeniile care prezintă interes din partea comunităţii. Fondul de periodice (ca şi cel de carte, în bună măsură) cunoaşte o dinamică ce se adaptează după cerinţele utilizatorilor, nevoile cărora ne străduim să le acoperim cât mai deplin. Cele mai solicitate, printre ziare, sunt, fireşte, publicaţiile locale „Graiul Maramureşului”, „Glasul Maramureşului” şi „Gazeta de Maramureş”, urmate de tabloidele „Libertatea” şi „Click”, iar apoi de titluri ca „Adevărul”, „Evenimentul zilei”, „România liberă”, „Jurnalul naţional”, „Gazeta sporturilor”. Apoi publicaţiile „Magazin” şi „Formula As”, iar la partea de reviste aş aminti „Lumea magazin”, „Evenimentul istoric”, „Casa lux” şi, dintre cele culturale, titluri ca „România literară”, „Vatra”, „Observator cultural” ş.a.m.d. Desigur, colecţiile „Monitorul Oficial” şi „Legislaţia României” sunt, la rândul lor, extrem de solicitate – inclusiv programul Lex Expert. Dintre cele în limbi străine mai citite sunt „Beaux Arts” şi „Paris Match”. În rest, fiecare cititor cu preferinţele sale – de studiu ori de loisir.

”Lumea preferă în locul adevărului dur nişte ficţiuni agreabile”

– Apropo de cititori și preferințele fiecăruia: în toţi aceşti ani aţi avut şi întâmplări/solicitări suficient de ieşite din tipar cât să vă rămână în amintire?
– Da, îmi amintesc la acest capitol o solicitare pentru revista „Playboy” – pe care, desigur, nu o avem (ci doar „Plai cu boi”) şi o alta venită din partea unui om al străzii care dorea să vadă cum a evoluat cursul dolarului din 1990 până atunci (era prin anul 2005 asta), pentru a se lămuri cam câţi bani ar fi valorat casa lui dacă nu ar fi fost deposedat de ea (nu reţin dacă a specificat sau nu pe ce căi).
– Rămânem la cititori: v-a fost deseori universul de aşteptări bulversat de solicitări?
– Da, pot să spun că da, dar asta merge mână în mână cu trendul general al „manelizării” societăţii. În sensul că nu m-aş fi aşteptat ca publicaţiile (respectiv subiectele) mai serioase, mai greu „digerabile”, dar care au un rol cultural-educativ superior, de vibraţie mai înaltă, să zicem, să fie neglijate în favoarea bârfelor, a informaţiilor derizorii şi mai lesne de „îngurgitat”. Vorba ceea, lumea preferă în locul adevărului dur nişte ficţiuni agreabile. Ceea ce, după părerea mea, nu poate să ducă la evoluţie, la elevarea conştiinţei, ci mai degrabă la regres şi entropie. (Visarea cu ochii deschişi nu ne rezolvă problemele curente.)

”Este esenţial să fim foarte drastici în opţiunile de lectură”

– După circa două decenii de bibliotecă, am putea spune că sunteţi un profesionist al cărţii şi al cititului. Dat fiind că există atât de multe cărţi şi atât de puţin timp, cum alegem?
– Da, nu mai suntem într-o epocă în care poţi parcurge aproape întreg tezaurul cultural al omenirii, ci ne vedem sufocaţi de informaţie, de cărţi publicate într-un ritm ameţitor, încât nu mai poţi ţine pasul cu noutăţile. Astfel că, pentru a ne orienta în hăţiş, e absolut necesar să ne focalizăm asupra cărţilor valoroase, care să ne ajute în evoluţia personală sau măcar pentru a le savura latura estetică ori, poate, umorul – care tonifiază şi vindecă psihicul – pe baza rezonanţei: o carte poate să îţi surâdă sau nu, în funcţie de câteva date, fraze, informaţii despre ea. Iar dacă ne apucăm, totuşi, să citim ceva ce nu ne este de folos, s-ar cuveni să abandonăm imediat lectura şi să ne orientăm către altceva. Este esenţial să nu facem compromisuri, acte de compasiune faţă de autor, ci să fim foarte drastici în opţiunile de lectură, fiindcă timpul este extrem de preţios. Aş putea menţiona în acest sens binecunoscutul dicton latin „habent sua fata libelli” – adică fiecare carte are destinul ei. Poate că este legat de al nostru, poate că nu.
– Care este acum cartea pe care o aveţi pe noptieră?
– De peste un deceniu merg pe lecturi paralele, din mai multe cărţi. Aşa că am pe noptieră mai multe volume, pe care le citesc în funcţie de circumstanţe de moment. Le voi enumera aleatoriu: „History Will Not Absolve Us” („Istoria nu ne va absolvi”), de Martin Schotz; „Adevăr versus falsitate”, de David R. Hawkins; „Soluţia Schopenhauer”, de Irvin D. Yalom; „Jurnalul unui mag”, de Paulo Coelho; „Întâlniri memorabile”, de Petre Gigea-Gorun; „Americanii nu au fost pe lună?! : Mistificările Programului Apollo”, de Emil Străinu, şi „Gold Warriors : America’s Secret Recovery of Yamashita’s Gold” („Războinicii aurului : Secretul recuperării americane a aurului lui Yamashita”), de Sterling & Peggy Seagrave. Pe unele le-am descoperit singur, iar altele mi-au fost recomandate. Accentul îl pun întotdeauna pe cele din prima categorie, deşi uneori intuiţia noastră rezonează cu recomandările primite.
– Care este subiectul/domeniul despre care aţi citit cele mai multe cărţi?
– Deocamdată  primul loc îl ocupă cărţile lui Osho. Care cărţi, de fapt, nu au fost scrieri, ci transcrieri ale discursurilor sale, integral sau prin selecţii tematice. Ceea ce fascinează, însă, la Osho este nu doar maniera iscusită de a transmite înţelepciune cititorului (iniţial auditoriului), ci şi paleta largă de subiecte acoperite, astfel încât dobândim o sumedenie de cunoştinţe despre viaţa şi învăţătura celor mai luminate personalităţi din istoria omenirii, pe care le comentează într-o manieră care acaparează şi convinge. Şi prin luminate nu mă refer la savanţi, ci la înţelepţi – diferenţă fundamentală!

70 de cărți cumpărate, un singur subiect: JFK

– De unde pasiunea pentru JFK?
– De mai bine de 10 ani am dobândit convingerea că asasinarea lui JFK n-a fost opera unui asasin singuratic, ci a unor indivizi care aveau o agendă secretă, căreia preşedintele american îi punea beţe în roate. Dar nu am purces la căutări detaliate până în momentul vizionării, pentru a doua oară, a filmului „JFK” al regizorului Oliver Stone când, dintr-un acces de curiozitate, datorată dezvăluirilor de culise incredibile pe care le face unul dintre personaje, am vrut să aflu cine este acesta, cine se ascunde în spatele secretosului „Mister X”. Astfel că am făcut o căutare pe Internet şi am descoperit că este nimeni altul decât colonelul de aviaţie L. Fletcher Prouty, care a lucrat timp de 9 ani în Pentagon, ca persoană de legătură între Aviaţie şi CIA, responsabil fiind cu dotarea logistică a agenţiei de spionaj în aşa-numitele „operaţiuni pe timp de pace” – eufemismul pentru asasinate şi lovituri de stat. Iar interviul pe care l-am vizionat cu acest colonel m-a zdruncinat şi m-a acaparat într-o asemenea măsură, încât am decis să dedic cinci ani exclusiv aprofundării studiului legat de asasinarea preşedintelui american. Dar am realizat, pe parcurs, că intervalul este prea mic pentru un studiu exhaustiv, aşa că, după vreun an şi ceva de exclusivitate, am decis să merg în paralel şi cu alte lecturi. Încă de la prima carte am putut să constat că motivaţia complotiştilor situaţi la nivelul cel mai înalt al eşaloanelor puterii americane s-a datorat măsurilor extrem de severe în direcţia păcii şi libertăţilor sociale luate de preşedintele John Fitzgerald Kennedy, un preşedinte care nu poate fi apreciat la adevărata sa valoare decât de cei care aprofundează subiectul. Şi asta fiindcă, pe lângă toate măsurile luate – la vedere – în vederea încetării Războiului Rece (interzicerea testelor nucleare, propunerea de a face explorări spaţiale alături de sovietici etc.), a recâştigării controlului asupra emiterii de monedă de către stat şi nu de către bancherii privaţi de la Federal Reserve System, blocarea scumpirii oţelului, judecarea şi expulzarea mafioţilor, impozitarea petroliştilor (unii ajunşi miliardari), stoparea încălcării suveranităţii altor state (de către agenţii CIA care au scăpat de sub controlul prezidenţial) ş.a.m.d., există nişte directive – nepublicate până la asasinarea sa – date de acesta care nici până azi nu au reuşit să intre în cărţile de istorie. Cum bine ştim, istoria este scrisă de învingători, iar dacă anumite adevăruri legate de preşedintele Kennedy s-ar oficializa, mobilul crimei ar deveni şi mai evident, iar cei care au preluat puterea şi au perpetuat-o până în zilele noastre ţin cu dinţii ca anumite detalii să nu iasă la lumină. Dovada cea mai evidentă că „ceva este putred în Danemarca” (pardon, SUA) este ţinerea sub obroc a unei părţi din Dosarul Kennedy, după 56 de ani de la asasinat, pe motiv că pun în pericol siguranţa naţională. Desigur, ar putea fi în joc siguranţa, dar nu cea naţională, ci a anumitor agenţii federale, fiindcă populaţia – indignată – ar putea cere dizolvarea acestora. Dar am convingerea că, în virtutea importanţei covârşitoare şi a impactului incalculabil al asasinării preşedintelui Kennedy asupra istoriei contemporane – care se resimte, fără să ne dăm seama, inclusiv azi -, la un moment dat adevărul va prevala. Însă pentru asta e nevoie să se păstreze vie curiozitatea şi voinţa cetăţenilor oneşti, la cultivarea cărora vreau să contribui şi eu cu o picătură.

– Câte cărţi citite/cumpărate pe această temă?
– Deocamdată am citit 15 cărţi despre acest subiect, dintre care cinci în limba română şi restul în engleză. Dar de cumpărat am cumpărat deocamdată în jur de 70 de titluri. Pe unele chiar în mai multe exemplare, donând şi bibliotecii câteva dintre ele.

Gabriel Stan-Lascu

Născut în 3 septembrie 1977, în Baia Mare.
Studii: Facultatea de inginerie electromecanică (promoția 2000), la Universitatea de Nord Baia Mare.
Scriitori preferați: Sigismund Freud, Emil Cioran, Platon, Osho şi David R. Hawkins.
Cartea preferată: „Banchetul”, de Platon

R. Anda Toma

Sursă foto: arhiva personală Gabriel Stan-Lascu
Sursă foto afiș ”JFK”: imdb.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.